Article Hero

Cumpără criptomonede

20 minutes
beginner
How to Buy Cryptocurrency
Cristian Cochintu
Cristian Cochintu
17 August 2023

Există sute de exchange-uri prin care poți cumpăra criptomonede, dar, dacă intenționezi să tranzacționezi mai multe active crypto prin intermediul aceluiași furnizor, ar trebui să alegi un broker online.

Criptomonedele sunt active digitale care se tranzacționează pe o piață globală 24/7. Dacă te gândești să incluzi criptomonede precum Bitcoin, Ethereum sau Dogecoin în portofoliul tău de investiții, ai mai multe opțiuni pentru a face acest lucru.
O criptomonedă este o unitate de măsură. Este un token digital care poate fi transferat de la o persoană la alta, dar nu duplicat.
Spre deosebire de monedele fiat (de exemplu, dolarul american), criptomonedele sunt monede virtuale descentralizate care sunt utilizate, de obicei, pentru achiziționarea de bunuri sau servicii. Aceste active utilizează tehnologia blockchain pentru a se asigura că tranzacțiile de fiecare parte sunt sigure.
Dacă cumperi criptomonede precum Bitcoin, nu deții nimic fizic. Dispui doar o cheie care îți permite să muți o înregistrare sau o unitate de la o persoană la alta, fără o terță parte implicată. Și asta reprezintă în esență o criptomoneda.
Iată cum și de unde poți cumpăra criptomonede, âmpreună cu diferitele tipuri de vehicule de investiții pe care le poți utiliza pentru a obține expunere pe piața criptomonedelor.

Cum cumperi criptomonede?

  1. Alege un broker sau un exchange;
  2. Documentează-te și selectează criptomonedele dorite;
  3. Alege tipul ordinului și deschide o poziție;
  4. Definește orizontul de timp aferent investiției.

   

Pasul 1. Alege un broker sau un exchange   

Înainte de a cumpăra criptomonede, primul pas este căutarea și alegerea celei celei mai bune platforme de tranzacționare pentru tine. Vei găsi multe servicii online, prin care poți să cumperi, să vinzi și să tranzacționezi  criptomonede, inclusiv exchange-uri și brokeri online.

  • Brokeri online: există câțiva brokeri online care oferă condițiile necesare de a cumpăra și vinde criptomonede, în plus față de alte active precum acțiuni, valute și ETF-uri. Aceste platforme de tranzacționare tind să ofere costuri de tranzacționare mai mici, dar mai puține opțiuni în materie de active crypto disponibile.
  • Exchange-uri: vei avea multe opțiuni în materie de crypto exchange-uri, fiecare cu oferte diferite de criptomonede, stocare într-un portofel, opțiuni de cont purtătoare de dobândă și multe altele. Multe exchange-uri percep comisioane în funcție de active.

Pe măsură ce compari diferite platforme, este bine să iei în considerare câteva aspecte esențiale precum criptomonedele acceptate, aspectele legate de securitate, taxele și comisioanele, opțiunile de stocare și retragere și resursele educaționale.

Ce este un crypto exchange?

Un crypto exchange este o platformă dedicată facilitării cumpărarii și vânzării criptomonedelor. Fiecare exchange are propriile reguli atunci când vine vorba de tranzacționarea criptomonedelor. Trebuie menționat faptul că nu orice exchange oferă toate criptomonedele existente pe piață

Utilizarea unui exchange pentru a cumpăra criptomonede va veni, de obicei, cu taxe mai mari, care pot afecta randamentul general al investitorilor pe piața crypto. Înainte de a cumpăra criptomonede, un investitor ar trebui să cunoască exact taxele pe care le va plăti pentru fiecare operațiune (depuneri, retrageri, transferuri, tranzacții). Unele dintre aceste taxe pot fi procentuale, în timp ce altele sunt taxe fixe. De asemenea, poate exista o sumă minimă necesară pentru depozite și transferuri, care variază de la o platformă de criptomonede la alta.

De-a lungul anilor, comunitatea a fost martoră a numeroase hack-uri, care au lăsat milioane de conturi goale. Deși unele dintre aceste fonduri au fost ulterior urmărite și returnate proprietarilor, amenințarea încă există. Alte aspecte la care trebuie să acorzi atenție atunci când apelezi la un exchange crypto pot fi asociate cu lichiditatea disponibilă și structura complexă a taxelor. Majoritatea exchange-urilor nu au un birou central și se situează într-o “zonă gri” din punct de vedere legal.
Cel mai bun exchange depinde de nevoile fiecărui investitor, dar începătorii ar trebui să se documenteze temeinic și să caute exchange-uri care oferă un nivel de securitate ridicat, interfețe web și mobile simple și ușor de folosit, resurse educaționale și asistență pentru clienți.

Ce este un broker online?

Un broker online este un furnizor de servicii de tranzacționare, care permite clienților săi să deschidă și să închidă poziții folosind o platformă de tranzacționare și/sau o aplicație de tranzacționare. Brokerii online au venit să-i înlocuiască pe brokerii tradiționali, care în trecut obișnuiau să vorbească cu clienții lor la telefon pentru realizarea tranzacțiilor.
Ca alternativă la exchange-uri, brokerii online diminuează complexitatea procesului de tranzacționare a criptomonedelor, oferind interfețe ușor de utilizat, care interacționează cu un exchange în numele tău.
Sunt relativ puțini brokeri online care oferă criptomonede, dar mai multe opțiuni devin disponibile pentru traderii orientați spre criptomonede.
De obicei, aceștia nu oferă atât de multe criptomonede comparativ cu exchange-urile.
Deci, de ce ar trebui să alegi un broker?
Alegerea unui broker poate fi o variantă potrivită pentru sume mai mari de bani din mai multe motive, cum ar fi securitatea și lichiditatea mai mare. După depunerea garanției, ai diverse posibilități de tranzacționare, inclusiv poziții cu efect de levier și o varietate de active în același loc, în funcție de serviciile oferite de brokerul ales. Pe de altă parte, exchange-ul este modalitatea simplă de a tranzacționa criptomonede prin utilizarea registrului de ordine al activului tranzacționat în funcție de criptomoneda sau banii fiat depuși în cont – acesta este modul prin care un cumpărător se întâlnește cu un vânzător, pentru care exchange-ul percepe o taxă.
Brokerii online oferă criptomonede pe lângă oferta lor de acțiuni, ETF-uri, opțiuni, obligațiuni și ETF-uri (fonduri tranzacționate la bursă). Investitorii pot beneficia o diversitate mai mare de active de investiții, care oferă expunere la piața crypto și la tehnologia blockchain.
Un alt mare avantaj al utilizării brokerilor online este că investitorii pot tranzacționa și pot specula cu privire la valoarea activelor pe măsură ce acestea se mișcă în ambele direcții. Aceasta înseamnă că poți obține un potențial profit, chiar dacă prețurile criptomonedelor scad, în măsura în ai o poziție de vânzare atunci când piața scade. Această posibilitate nu există în cazul exchange-urilor.
Spre deosebire de cumpărarea criptomonedelor în speranța că prețul va crește, traderii crypto au posibilitatea să speculeze variațiile prețurilor criptomonedelor prin intermediul CFD-urilor (contracte pentru diferență), fie deschizând o poziție long (de cumpărare), dacă consideră că prețul va crește, fie deschizând o poziție short (de vânzare), dacă cred investitorii consideră că prețul va scădea.
Tranzacționarea prin intermediul CFD-urilor este asociată efectului de levier, ceea ce înseamnă că puteți obține expunere la o poziție mare fără a fi nevoie să blocați costul total de la început.
Să presupunem că vrei să deschizi o poziție echivalentă cu 1 Bitcoin. Cu o tranzacție standard, asta ar însemna plata integrală a costului unui Bitcoin în avans. Cu un contract pe diferență (CFD), pe de altă parte, s-ar putea să trebuiască să aloci doar un mic procent din costul real al unui Bitcoin.

În timp ce efectul de levier îți permite să-ți distribui capitalul în mai multe direcții, este important să reții că profitul sau pierderea ta va fi calculată pe baza dimensiunii totale a poziției. În exemplul nostru, aceasta ar fi diferența de preț pentru 1 Bitcoin, de la punctul în care ai deschis tranzacția, până la punctul în care ai închis-o. Asta înseamnă că atât profiturile, cât și pierderile pot fi mult amplificate în comparație cu cheltuielile.

Când deschizi un cont cu CAPEX, vei avea posibilitatea să:  

  • Deschizi poziții de cumpărare (Buy) și de vânzare (Sell). Cu ajutorul CFD-urilor, poți specula orice mișcare a prețurilor (creștere sau scădere).
  • Tranzacționezi mai multe CFD-uri individuale pe criptomonede în același timp.
  • Diversifici portofoliul tranzacționând CFD-uri și pe alte active (criptomonede, acțiuni, obligațiuni, valute, ETF-uri și mărfuri).
  • Poți începe cu un cont demo de tranzacționare finanțat cu o sumă virtuală de 50.000 USD pentru a pune în practică tranzacționarea, fără riscuri, înainte de a utiliza bani rea 

 

Ce informații sunt necesare pentru a cumpăra criptomonede?

Când deschizi un cont la un broker sau la un exchange, va trebui să furnizezi anumite informații personale de bază. Desigur, va trebui să furnizezi numele, dar compania va solicita și alte date, cum ar fi adresa, numărul de telefon și numărul contului bancar. De asemenea, ar putea fi necesar să furnizezi informații despre experiența ta în tranzacționare sau cât de confortabil te simți cu tranzacționarea, în funcție de entitatea la care deschizi contul.
Aceste informații permit companiei să te identifice și să verifice cine ești

Cumpărarea criptomonedelor: ce trebuie să urmărești

În timp ce te gândești cum să cumperi criptomonede, vei dori să evaluezi următorii factori, deoarece aceștia ar trebui să-ți justifice alegerea de unde cumperi sau dacă, în cele din urmă, vei evita cu totul o astfel de investiție:

  • Proprietatea. Ce dorești să deții mai exact? Poți deține Bitcoin direct sau un derivat, cum ar fi un CFD, care ar putea oferi un randament în funcție de evoluția prețului criptomonedei.
  • Avantaje/dezavantaje. Potențialul tău câștig este raportat la faptul dacă deții moneda direct sau prin intermediul CFD-urilor. Deținând criptomonede în mod direct, profitul crește cu un dolar la fiecare creștere echivalentă cu un dolar a criptomonedei. În contrast, cu ajutorul CFD-urilor, poți câștiga mult mai rapid, fără a fi nevoie să aloci atât de mult capital. Cu toate acestea, poți pierde mai mulți bani cu CFD-urile.
  • Costurile. Comisioanele pot varia foarte mult în funcție de modul în care achiziționezi criptomonede. CFD-urile îți oferă o mare parte din acțiune relativ ieftin, în timp ce unii brokeri îți pot percepe câteva procente pentru a cumpăra direct. Câteva procente s-ar putea să nu sune mult, dar dacă ai o strategie de intrare și ieșire din piață în mod repetat, randamentul ar putea scădea semnificativ.
  • Securitatea. Una dintre aspectele esențiale pentru orice investiție este să te asiguri că este sigură. Unii dintre jucătorii mai noi din piața crypto au avut probleme serioase cu securitatea. De exemplu, Binance, un exchange important a fost piratat pentru mii de bitcoini în 2019. Brokerii tradiționali pot oferi o securitate mai bună, deoarece se confruntă cu problema de mult mai mult timp. În plus, cei mai de încredere brokeri sunt reglementați și păstrează fondurile clienților în conturi segregate.   

Pasul 2: Documentează-te și selectează criptomonedele potrivite pentru tine

Există mii de criptomonede și, literalmente, orice număr ar putea fi creat folosind o tehnologie blockchain similară. Criptomonedele permit utilizatorului să mute bani semi-anonim, deși autoritățile sunt din ce în ce mai eficiente în urmărirea tranzacțiilor și înghețarea conturilor. Criptomonedele pot fi create pentru diferite scopuri și fiecare poate ocupa un rol diferit în ecosistemul crypto.
O mare parte din procesul de informare va implica înțelegerea tehnologiei din spatele monedei și, de aceea, este important să știi ce așteptări ai de la aceste investiții. Cauți criptomonede care au un potențial de creștere rapid, sau âți dorești să susții tehnologia din spatele criptomonedei?

Scopul criptomonedei

Toate criptomonedele au fost create în scopuri diferite. De exemplu, Dogecoin a fost o satiră cu privire la creșterea popularității Bitcoin și meme-ul doge reprezentând un carismatic Shiba Inu. Pe de altă parte, Bitcoin și Ethereum au fost create în scopuri mai serioase, inclusiv facilitarea tranzacțiilor sau de activ de refugiu.

Capitalizarea de piață

Capitalizarea de piață a fiecărei criptomonede constă în totalul de monede existente înmulțit cu prețul de tranzacționare curent și există o mare divergență în acest sens. Bitcoin este cel mai mare, urmat de Ethereum, potrivit CoinMarketCap. Investitorii se grupează în jurul celor mai populare criptomonede, iar volumul scade semnificativ după primele 20.

Deși aceste criptomonede pot fi printre cele mai populare pentru investitori, Bitcoin este cea care a intrat prima în curentul mainstream. Devine din ce în ce mai ușor să accesezi Bitcoin, cu mai multe modalități de a cumpăra sau de a tranzacționa moneda care se bazează pe aplicațiile crypto existente.

Emisiunea de monede

De asemenea, este important să cunoaști câte monede pot fi emise în cazul fiecărei criptomonede. Mulți traderi au optat pentru Bitcoin datorită limitei sale stricte în materie de emisiune, de doar 21 de milioane. Dacă investițiile în Bitcoin continuă să crească și cererea devine din ce în ce mai mare, această limită fixă de monede ​​ar putea asigura o creștere a prețului în timp. Deși acest lucru poate fi bun pentru traderi, volatilitatea specifică face ca Bitcoin să fie mai greu de utilizat ca monedă.

În schimb, pentru Ethereum și alte criptomonede numărul monedelor ce pot fi emise este nelimitat, dar asta se face conform unui program fix de emisiune, ceea ce poate încetini și ține oarecum sub control ritmul.

Pasul 3: Alege tipul de ordin și deschide poziția

Cumpărarea și vânzarea criptomonedelor sau tranzacționarea CFD-urilor pe criptomonede implică stabilirea tipurilor de ordin. Aceste ordine pot fi ordine la piață, ordine limit și ordine de tip stop-limit.
La început, poate părea dificil să stăpânești toate aceste concepte, dar cu suficientă pregătire, te vei familiariza cu ele și le vei seta cu încredere. Amintește-ți că alegerea instrumentelor potrivite te poate ajuta împreună cu experiența ta în tranzacționarea online.
Deoarece nu este nevoie să deții un portofel digital, odată ce ți-ai deschis contul CAPEX, poți începe imediat să tranzacționezi CFD-uri pe criptomonede.

Tot ce trebuie să facei este să deschizi fereastra de ordin pentru criptomoneda aleasă și vei vedea afișate atât prețul de cumpărare, cât și prețul de vânzare. Vei putea decide dimensiunea poziției și apoi poți selecta Buy (pentru a deschide o poziție de cumpărare) sau Sell (pentru a deschide o poziție de vânzare). De asemenea, poți defini ordine de tip Stop sau Limit pentru a închide tranzacția odată ce prețul atinge un anumit nivel.

Cum cumperi criptomonede Bitcoin

Ordinele de intrare

Ordinele la piață (Market) sunt cea mai simplă și rapidă modalitate de a deschide o poziție pe o criptomonedă. Când setezi un ordin la piață (Market), îi transmiți practic brokerului că ești dispus să cumperi/vinzi poziția CFD la cursul actual al pieței și că nu vrei să aștepți. Ordinele la piață sunt executate, de regulă, imediat.

Să presupunem că intenționezi să deschizi o poziție de cumpărare pentru 1 CFD Bitcoin. Să considerăm, spre exemplu, că prețul Bitcoin este de 38.000 USD. Dacă vrei să deschiz imediat o poziție de cumpărare/vânzare, trebuie să introduci un ordin la piață (Market), care va fi executat la prețul curent al pieței.
CFD-urile sunt tranzacționate cu efect de levier, ceea ce înseamnă că va trebui să constitui un depozit – cunoscut sub numele de marjă – de doar 19.000 USD, conform exemplului nostru, pentru a obține expunerea aferentă unui Bitcoin în piață.

Ordinele Limit sunt utile atunci când se dorește cumpărarea sau vânzarea CFD-urilor la un preț diferit de prețul curent. Traderii pot alege să folosească acest tip de ordin fie pentru a deschide, fie pentru a închide poziții pe CFD-uri, dar brokerul nu poate garanta că ordinul va fi executat. Ordinul limit este executat numai atunci când prețul pieței corespunde prețului stabilit de trader.

Pasul 4: Definește orizontul de timp aferent investiției

După cum am detaliat la pasul 1, poți cumpăra criptomonede cu scopul de a le păstra pe termen lung, sau poți deschide o poziție de cumpărare pe CFD-uri cu intenția de a specula pe baza fluctuațiilor prețului pe termen scurt și mediu.
După ce ai stabilit strategia personală de cumpărare a criptomonedei, nu vei obține efectiv profit până când nu vei vinde activul digital. Desigur, investitorii ar trebui să fie, de asemenea, pregătiți să vândă criptomoneda cu o pierdere atunci când piața merge în direcția opusă poziționării lor în piață.
După ce ai cumpărat criptomoneda, va trebui să o ”depozitezi” într-un loc sigur pentru a o proteja de hack-uri sau furt.
Aici intervin așa-numitele portofele electronice. Un portofel crypto este un dispozitiv fizic sau un software online folosit pentru a stoca în siguranță cheile de acces private la criptomonedelor tale. Unele exchange-uri oferă servicii de portofel incluse, ceea ce facilitează stocarea direct prin platformă. Dar nu toate exchange-urile oferă automat servicii de stocare prin intermediul unui portofel.

Există destul de mulți furnizori de servicii de stocare într-un portofel din care să alegi, dar va trebui să te decizi între două opțiuni de custodie:

Stocare pe un hot wallet

Expresia „hot wallet” descrie o formă de stocare crypto care utilizează un software online pentru a proteja cheile private ale activelor tale.

Stocare pe un cold wallet

Spre deosebire de hot wallet, portofelele de tip cold wallet (cunoscute și ca portofele hardware) se bazează pe dispozitive electronice offline pentru a stoca în siguranță cheile private. 

Cu brokerii online, nu trebuie să âți faci griji cu privire la stocarea criptomonedelor. Nu există livrare de bunuri fizice sau de valori mobiliare în cazul CFD-urilor, doar închei un acord conform căruia dacă prețul merge în favoarea ta, realizați profit, iar dacă prețul merge împotrivă, vei avea o pierdere.

Poți monitoriza profitul sau pierderea aferente poziției tale în secțiunea „poziții deschise” în cadrul platformei de tranzacționare. Când ai decis că este timpul să închizi poziția, trebuie doar să plasezi o tranzacție echivalentă celei deschise anterior în direcția opusă.

Ordinele de ieșire

Pentru a închide imediat o poziție poate fi folosit un ordin la piață (Market). Acest tip de ordin garantează că ordinul va fi executat, dar nu garantează prețul de execuție.
Ordinele de tip Stop Loss și Take Profit sunt folosite pentru a ieși dintr-o poziție și pentru a încasa profitul sau pentru a limita potențiale pierderi ale unei tranzacții. Un ordin de tip stop-loss prestabilit este declanșat numai atunci când prețul țintă setat este atins.

Spre exemplu, dacă prețul Bitcoin este mai mare de 38.000 USD și vrei să-ți limitezi pierderea în cazul în care piața evoluează împotriva ta, poți seta un ordin stop care să declanșeze închiderea poziției și limitarea pierderii atunci când prețul BTC scade sub 38.000 USD.

Când deciz să vinzi criptomoneda sau să închizi efectiv o poziție pe un CFD, ar trebui să te asiguri că nu iei acea decizie sub influența factorului emoțional. Piețele financiare pot fi caracterizate de perioade Bull (de creștere) și Bear (de scădere), iar evoluția prețului fiecărui activ poate fi influențată de știri specifice și evoluții în materie de tehnologie. De aceea, este esențial să fii la curent cu cele mai recente știri și să nu lași emoțiile să se interpuna în calea obiectivelor tale de investiții, chiar și atunci când piața nu evoluează așa cum ai sperat.  

Cum investești în criptomonede fără să cumperi criptomonede  

Investițiile în criptomonede au o curbă de învățare abruptă. Și ca în cazul oricărei investiții foarte speculative, într-o piață caracterizată de o volatilitate ridicată, mulți investitori sunt precauți. Dar pentru cei care sunt interesați de criptomonede, dar nu de cumpărarea și deținerea de criptomonede reale, există diverse modalități de a investi, deși în mod indirect. Și s-ar putea să ai deja expunere pe criptomonede fără să știi.
Cea mai ușoară modalitate de a obține expunere pe piața crypto, fără a cumpăra criptomonedele în sine este să achiziționezi acțiuni ale unor companii care au o implicare financiară în viitorul criptomonedelor sau a tehnologiei blockchain.
Dar investițiile în acțiuni pot fi asociate, la rândul lor, cu riscuri similare investițiilor în criptomonede. În loc să aleagă să investească în acțiuni individuale, deseori experții recomandă investitorilor să ia în considerare și investițiile prin intermediul unor fonduri de indici diversificate sau a ETF-urilor, cu un istoric dovedit de creștere a valorii pe termen lung.
În general, există multe opțiuni pentru a obține expunere pe activele crypto. Totuși, cea mai bună opțiune pentru fiecare investitor în parte depinde în mod direct de obiectivele sale și de apetitul la risc.

ETF-urile legate de criptomonede și blockchain

Fondurile tranzacționate la bursă (ETF-urile) sunt fonduri de investiții care îți permit să obții expunere pe mai multe instrumente individuale dintr-o singură mișcare. Oferă diversificare instantanee și, adesea, investitorii le consideră ca fiind mai puțin riscante decât investițiile în active individuale.

ETF-urile sunt adesea grupate în funcție de tipul de investiții, așa că o modalitate prin care poți investi indirect în criptomonede este să te orientezi către un ETF axat pe tehnologia care stă la baza criptomonedelor: blockchain. Un ETF blockchain va include companii care utilizează tehnologia blockchain sau contribuie la dezvoltarea acesteia.

Mulți oameni care sunt sceptici în ceea ce privește criptomonedele, dar cred în tehnologia blockchain din spatele acestora și văd ETF-urile blockchain ca o investiție mult mai solidă.

Iată câteva ETF-uri blockchain disponibile în prezent pentru investitori:

  • BLOK (ETF Amplify Transformational Data Sharing). BLOK este cel mai mare ETF blockchain după totalul activelor. Cele mai importante dețineri ale sale sunt PayPal, MicroStrategy și Square.
  • BLCN (ETF economic Siren Nasdaq NexGen). Principalele acțiuni ale BLCN sunt Coinbase, Accenture și Square.
  • LEGR (First Trust Indxx Innovative Transaction & Process ETF). Principalele acțiuni ale LEGR sunt NVIDIA, Oracle și Fujitsu.

Pentru potențialii investitori în piața crypto care sunt descurajați de exchange-uri sau de cumpărarea și deținerea de criptomonede reale, modalitatea mai simplă de a investi, prin intermediul ETF-urilor Crypto sau Bitcoin ETF, poate reprezenta o alternativă demnă de luat în considerare.
Primul produs de investiții legat de Bitcoin, BITO Bitcoin ETF, a fost lansat în octombrie 2021 după o lungă perioadă de așteptare.

BITO este legat de Bitcoin, dar încă nu este un fond care deține în mod direct moneda, ci deține contracte Futures pe Bitcoin. Deși BITO este un pas major în aducerea criptomonedei în portofoliile de investiții convenționale din SUA, există mulți investitori care doresc să vadă un ETF care deține criptomonede direct.

Companii conectate la criptomonede și la tehnologia blockchain  

Dacă ești familiarizat cu conceptul de investiții în acțiuni, poți obține, de asemenea, expunere pe piața crypto prin achiziționarea de acțiuni ale companiilor publice care au un interes în lumea crypto sau a tehnologiei blockchain. Iată câteva exemple de companii listate la bursă care utilizează Bitcoin sau tehnologia blockchain în business-ul lor. Acestea nu sunt singurele companii implicate, iar lista acestora se extinde pe zi ce trece. 

  • Tesla (TSLA). Fondatorul Tesla, Elon Musk, este un susținător al criptomonedelor, iar compania deține Bitcoin în valoare de peste un miliard de dolari. A acceptat temporar plățile în Bitcoin la începutul anului 2021 înainte de a încheia programul, dar Musk a spus recent că Tesla va reactiva „cel mai probabil” plățile în Bitcoin.
  • Nvidia (NVDA). Această companie de tehnologie construiește și vinde GPU-uri, care sunt principalul echipament necesar pentru minarea criptomonedelor.
  • VMWare (VMW). VMware Blockchain este o fundația digitală care ajută la rularea aplicațiilor de tip  business-critical și multi-party.
  • Square (SQ). Din octombrie 2020, Square a achiziționat Bitcoin în valoare de peste 220 de milioane de dolari. Începând cu februarie 2021, acest furnizor de servicii de plată a declarat că 5% din numerarul său este stocat în Bitcoin. Aplicația lor, Square Cash, permite clienților să cumpere, să vândă și să tranzacționeze crypto.
  • MicroStrategy (MSTR). MicroStrategy oferă servicii de business intelligence și cloud și își investește activele în Bitcoin.
  • Marathon Digital Holdings (MARA). Marathon Digital Holdings își propune să fie cea mai mare operațiune de minare Bitcoin din America de Nord.
  • Riot Blockchain (RIOT). Riot Blockchain este o companie care se ocupă cu minarea Bitcoin.
  • Coinbase (COIN). Coinbase este un exchange de criptomonede care permite consumatorilor, instituțiilor financiare și întreprinderilor să facă tranzacții între monede fiat și criptomonede și să stocheze și să utilizeze în siguranță criptomonede.
  • Intel (INTC). Intel lucrează în mod activ cu Hyperledger, un proiect de tip blockchain open-source, care își propune să avanseze implementările tehnologiei Blockchain între industrii.
  • CME Group (CME). CME este o bursă de instrumente financiare derivate care oferă și tranzacții cu criptomonede. În T3 2021, compania a raportat o creștere de 14% de la an la an a volumului său mediu zilnic (ADV), la 17,8 milioane de contracte.

În detrimentul cumpărării acțiunilor la orice companie cu expunere pe criptomonede, unii investitori preferă să mențină un portofoliu echilibrat, identificând companii cu interese în domeniul crypto și asigurându-se că acțiunile lor sunt incluse încât mai multe portofolii investiționale. Acest lucru nu numai că permite investițiile în companiile în care există potențial, dar asigură o mai bună diversificare a investițiilor.

Prin CAPEX poți tranzacționa majoritatea acțiunilor acestor companii ca un singur produs CFD cu Blockchain Future ThematiX. Ponderea fiecărei acțiuni (alocarea procentuală) către ThematiX este determinată în baza capitalizării de piață.
Blockchain Future ThematiX este compus dintr-un grup de acțiuni, după cum urmează:

  • IBM 4%
  • NVIDIA 21%
  • CME 3%
  • Square 4%
  • MasterCard 11%
  • DocuSign 2%
  • AMZN 55%

Care este diferența dintre cumpărarea criptomonedelor și a acțiunilor tradiționale?  

Cumpărarea acțiunilor unei companii înseamnă deținerea unui mic procent din acea companie. De asemenea, acțiunile oferă deținătorului dreptul de vot asupra deciziilor cheie pe care le ia o companie.
În cazul în care o companie intră în insolvență, acționarii pot avea dreptul la despăgubiri odată ce creditorii care se află mai sus în ordinea ierarhică au fost plătiți.
În schimb, cumpărarea unei criptomonede acordă deținătorului doar dreptul de proprietate asupra token-ului în sine. Dacă o criptomonedă își pierde valoare, asta este. Nu există un nivel suplimentar de compensare pentru titular.

Există câteva diferențe esențiale între acțiuni și criptomonede care merită reținute:

  • Programul de tranzacționare: bursele tradiționale precum Londra și New York sunt deschise numai în timpul programului prestabilit zilnic, cinci zile pe săptămână. În schimb, piețele de criptomonede nu se închid niciodată, permițând participanților să facă tranzacții 24/365.
  • Reglementarea: tranzacționarea acțiunilor este supusă unei reglementări stricte, iar rapoartele și conturile companiilor listate la bursă sunt chestiuni de evidență publică. Criptomonedele sunt nereglementate. Spre deosebire de alte părți ale pieței serviciilor financiare, nu există o plasă de siguranță financiară pentru clienți în cazul în care o criptomonedă dispare.
  • Volatilitatea: Atât investițiile în ​​acțiuni, cât și cele în criptomonede implică riscuri. Investitorii pot pierde bani în ambele cazuri și, în cazuri extreme, pot ajunge la o pierdere totală. În timp ce prețurile acțiunilor tind să crească și să scadă în funcție de performanța companiei, prețurile criptomonedelor prezintă un caracter mai speculativ. Acest lucru poate face ca prețurile celor din urmă să fie extrem de volatile și sensibile la ceva aparent nesemnificativ, precum tweetul unei celebrități.

Cum cumperi criptomonede - Concluzii

Există mai multe opțiuni - cum ar fi exchange-uri, brokeri online și chiar servicii de plată - atunci când vine vorba de cumpărarea  criptomonedelor sau de speculare a fluctuațiilor prețurilor. Și, în majoritatea cazurilor, îți poți alimenta contul de investiții cu depuneri prin card de credit sau de debit sau prin transferuri bancare.

Dar este important să alegi partenerul potrivit atunci când vine vorba de investițiile în criptomonede. De la brokeri online la exchange-uri crypto, lista de intermediari prin care poți investi este una vastă.

După ce ți-ai deschis și alimentat contul crypto, asigur-te că te familiarizezi cu diferitele tipuri de ordine de tranzacționare, deoarece acestea pot influența costul final pe care îl vei plăti pentru diferite active. Și, deși stocarea pentru activele crypto nu este obligatorie, poate fi utilă pentru a-ți asigura deținerile împotriva atacurilor cibernetice sau a altor amenințări.

Resurse gratuite

Înainte de a începe să tranzacționezi criptomonede, ar trebui să iei în considerare utilizarea resurselor educaționale pe care le oferim, cum ar fi Academia CAPEX sau un cont de tranzacționare demonstrativ. La Academia CAPEX găsești o mulțime de cursuri de tranzacționare și investiții în criptomonede gratuite din care poți alege, fiecare dintre ele abordând un concept sau un proces financiar diferit - cum ar fi elementele de bază ale analizelor - pentru a te ajuta să devii un trader mai bun sau să iei decizii de investiții mai bine informate. 

Contul nostru demo este mediul ideal pentru a afla mai multe despre tranzacționarea cu efect de levier și vei fi în măsură să înțelegi în detaliu cum funcționează tranzacționarea și investițiile - precum și cum este să tranzacționezi cu efect de levier - înainte de a risca bani reali. Din acest motiv, un cont demonstrativ la noi este un instrument excelent inclusiv pentru investitorii care doresc să facă trecerea către tranzacționarea cu efect de levier. 

disclaimers_academy

course_share_title

article_rating_title

awful
ok
great
awesome

read_more

Cristian Cochintu
Cristian Cochintu
financial_writer

Cristian Cochintu writes about trading and investing for CAPEX.com. Cristian has more than 15 years of brokerage, freelance, and in-house experience writing for financial institutions and coaching financial writers.