Efectul de levier

13:21, 13 Octombrie 2022

1650461615.jpg

Levierul este o caracteristică cheie a tranzacționării cu CFD-uri. Iată un ghid pentru a profita la maximum de efect de levier– cum funcționează, când este utilizat și controlul expunerii.

În mod obișnuit, se crede că efectul de levier implică un risc ridicat, deoarece mărește potențialul profit sau pierderea pe care o tranzacție le poate avea drept rezultat. Levierul este o caracteristică cheie a CFD-urilor și poate fi un instrument puternic pentru un trader. Îl puteți folosi pentru a profita de mișcările relativ mici ale prețurilor, pentru a „angrena” capitalul aferent portofoliului dvs. într-un mod care vă poate oferi o expunere mai diversificată, sau pentru a vă crește capitalul. 

Iată un ghid pentru a profita la maxim de efectul de levier – inclusiv cum funcționează, când este utilizat și cum să țineți sub control nivelul expunerii. 

Ce este efectul de levier 

Efectul de levier este o facilitate, care vă permite să obțineți o expunere mult mai mare pe piața pe care tranzacționați decât suma pe care ați mobilizat-o pentru a deschide tranzacția. 

Levierul funcționează prin realizarea unui depozit, cunoscut sub numele de cerință de marjă, pentru a vă oferi o expunere mai mare la un activ suport. Puneți la bătaie doar o fracțiune din valoarea totală a tranzacției dvs. - iar furnizorul dvs. vă împrumută restul. 

Expunerea dvs. totală în comparație cu marja dvs. este cunoscută sub denumirea de raport de levier (sau margin level).

Adesea, cu cât o piață subiacentă este mai volatilă sau mai puțin lichidă, cu atât levierul oferit este mai mic pentru a vă proteja pozițiile de mișcările rapide ale prețurilor. Pe de altă parte, piețele extrem de lichide pot avea avantajul unei rate a efectului de levier mai ridicată. 

Tranzacționarea pe piața valutară vine cu unele dintre cele mai ridicate rate ale efectului de levier din piețele financiare. Diferența de levier între Forex și acțiuni, de exemplu, este mult mai mare. Levierul aferent acțiunilor începe de la aproximativ 1:5, ceea ce face ca tranzacționarea pe piața de acțiuni să fie mai puțin predispusă la riscului de supraexpunere. Levierul în Forex este de până la 1:30 pentru cele mai lichide perechi valutare. 

De exemplu, să presupunem că vreți să cumpărați 100 de acțiuni ale unei companii la un preț de 50 USD. 

Pentru a deschide o tranzacție convențională la bursă, vi se va cere să investiți 100 x 50 USD, adică 5.000 USD (făcând abstracție de orice comision sau alte taxe). Dacă prețul acțiunilor companiei crește cu 10 USD, cele 100 de acțiuni achiziționate de către dvs. vor valora 60 USD fiecare. Dacă închideți poziția, atunci ați obține un profit de 1.000 USD din 5.000 USD inițiali. 

Dacă piața ar fi mers în sens invers și acțiunile companiei ar fi scăzut cu 10 USD, ați fi pierdut 1.000 USD sau o cincime din investiție.

Sau ați putea alege să deschideți tranzacția printr-un furnizor de servicii care oferă posibilitatea de a tranzacționa cu efect de levier, ceea ce ar însemna o cerință de marjă de 20% pentru aceleași acțiuni. 

Aici, ar trebui să mobilizați doar 20% din expunerea dvs. de 5.000 USD, adică 1.000 USD, pentru a deschide aceeași poziție în piață. 

Dacă prețul acțiunilor companiei crește la 60 de dolari, ați obține în continuare același profit de 1.000 de dolari, dar cu o investiție semnificativ mai mică.  

Dacă acțiunile ar fi scăzut cu 10 USD, atunci ați fi pierdut 1.000 USD, sumă egală cu investiția dvs. inițială.

Levierul și marja în tranzacționare 

Marja este partea efectivă de numerar necesară deschiderii poziției dvs. Altfel spus, este un depozit de garanție pus deoparte din contul dvs. total ca un provizion împotriva pierderii și a necesității de a rambursa fondurile împrumutate. Levierul și marja sunt două moduri de a estima fondurile împrumutate și utilizate pentru a vă mări câștigurile sau pierderile, oportunitățile sau riscurile. 

Folosirea unui efect de levier de 1:30 înseamnă că rezervați un depozit în marjă egal cu 3,33% din valoarea reală, de exemplu, 1.000 USD, dintr-o poziție totală de 30.000 USD. Acești 1.000 USD vă permit să controlați 30.000 USD din EURUSD sau echivalentul a 30.000 USD în euro.  

Levierul nu modifică potențialul profit sau pierdere pe care o tranzacție le poate avea drept rezultat, ci capitalul de tranzacționare care trebuie mobilizat, eliberând astfel capital pentru alte eventuale tranzacții.  

Cu cât efectul de levier este mai mare, sau cu cât cerința de marja este mai mică în tranzacționarea online, cu cât expunerea maximă pe care o puteți obține este mai mare și cu atât recompensa și riscul sunt mai mari. Marja necesară deschiderii unei tranzacții nu este pierderea dvs. maximă. În schimb, este suma minimă de care aveți nevoie pentru a deschide o poziție. Dacă prețul se mișcă împotriva dvs., brokerul va pune automat deoparte mai mulți bani și va crește cerința de marjă pentru a acoperi drawdown-ul în contul dvs. 

Pierderea dvs. maximă pe o tranzacție depinde de nivelul la care ați setat ordinul stop-loss, de mărimea poziției dvs. (volumul de tranzacționare) și dacă ați avut suficiente fonduri în cont pentru a acoperi pierderea respectivă sau orice alte pierderi. Dacă fondurile nu sunt suficiente, brokerul dvs. vă poate închide parțial sau total pozițiile pentru a împiedica trecerea contului dvs. sub zero. Acțiunea de închidere totală sau parțială a pozițiilor de către broker se numește apel în marjă sau stop-out. 

Ce înseamnă apel în marjă în tranzacționarea valutelor? 

Orice fonduri folosite pentru a menține pozițiile deschise sunt deținute de broker și denumite „marja utilizată” (margin). Toate fondurile disponibile pentru a deschide alte poziții sunt denumite „marjă liberă” (free margin) și, atunci când sunt exprimate ca procent, „nivelul marjei” (margin level). 

Apelul în marjă are loc atunci când nivelul marjei dvs. a scăzut sub o valoare predeterminată, unde sunteți expus riscului ca pozițiile dvs. să fie închise. Apelurile în marjă ar trebui evitate, deoarece vor deduce din cont orice pierdere asociată pozițiilor pe minus în curs de desfășurare, prin urmare, nivelul marjei trebuie monitorizat continuu. De asemenea, traderii pot reduce posibilitatea de a primi apeluri în marjă prin implementarea unei strategii de management al riscului. 

Pe ce piețe puteți folosi efectul de levier? 

Unele dintre piețele pe care le puteți tranzacționa folosind efectul de levier sunt: 

​​Indici

Un indice bursier este o reprezentare numerică a performanței unui grup de active dintr-o anumită bursă, zonă, regiune sau sector. Deoarece indicii nu sunt active fizice, aceștia pot fi tranzacționați numai prin produse care imită mișcările prețurilor lor, inclusiv CFD-uri și ETF-uri (fonduri tranzacționate la bursă)

Forex

Piața valutară, sau forex, este piața unde are loc cumpărarea și vânzarea de valute cu scopul de a obține profit. Este cea mai tranzacționată piață financiară din lume. Mișcările mici, specifice valutelor, îi determină pe majoritatea traderilor să tranzacționeze folosind efectul de levier. 

Criptomonede

Criptomonedele sunt monede virtuale care pot fi tranzacționate în același mod ca valutele tradiționale, dar sunt independente de bănci și guverne. Produsele cu efect de levier permit tranzacționarea criptomonedelor, cum ar fi Bitcoin și Ethereum, fără a fi necesar să mobilizați un capital mare. 

Aflați mai multe despre piețele pe care puteți tranzacționa folosind efectul de levier. 

Efectul de levier în tranzacționare: risc mare sau recompensă? 

Efectul de levier este o sabie cu două tăișuri, care poate funcționa pentru sau împotriva dvs. Accesibilitatea efectului de levier pe piețele valutare, bursiere, de mărfuri sau crypto este ceea ce atrage investitorii cu apetit mare la risc și îi descurajează pe investitorii cu aversiune la risc. Levierul nu este în mod inerent nici bun, nici rău. Este ușor să-l folosiți dacă aveți suficiente cunoștințe, autocontrol și bun simț necesare pentru a-l gestiona fără să vă afecteze. Cei care nu au oricare dintre cele de mai sus ar trebui să-l evite până la utilizarea cu succes a efectului de levier pe contul demo. Altfel, rezultatele ar putea fi groaznice. 

Înțelegerea semnificației levierului este una dintre caracteristicile primare care separă traderii profitabili sau viitorii traderi profitabili de veșnicii pierzători, care devin pradă ușoară pentru cei dintâi.

Realitatea este că traderii profesioniști tranzacționează folosind levier în fiecare zi, deoarece este o unealtă care le poate oferi o utilizare mai eficientă a capitalului. Există multe avantaje ale tranzacționării cu levier, dar există și riscuri. Tranzacționarea folosind efectul de levier permite traderilor să tranzacționeze active care, fără levier, ar fi inaccesibile, cum ar fi piața valutară. 

De asemenea, efectul de levier permite traderilor să tranzacționeze mai multe loturi sau contracte de indici sau acțiuni decât și-ar putea permite fără existența acestuia. Cu toate acestea, singurul lucru pe care efectul de levier nu îl face este să crească în mod direct riscul unei tranzacții. Nu există mai mult risc atunci când tranzacționați folosind efectul de levier decât există atunci când tranzacționați fără levier DACĂ controlați riscul pe tranzacție (1 până la 3 la sută) evaluând într-un mod corect și responsabil dimensiunea poziției. 

Beneficiile utilizării efectului de levier 

Dacă înțelegeți cum funcționează tranzacționarea cu efect de levier, acesta poate fi un instrument de tranzacționare extrem de puternic. Iată doar câteva dintre beneficii: 

Recompensă mai mare 

Cu un capital limitat, traderii pot controla o dimensiune mai mare a pozițiilor în piață. Acest lucru ar avea ca rezultat profituri sau pierderi mai mari, deoarece acestea depind de valoarea nominală (reală) a poziției.  

Oportunități de diversificare 

Utilizarea efectului de levier poate elibera capital care poate fi mobilizat în alte investiții. Capacitatea de a crește suma disponibilă pentru investiții este cunoscută sub denumirea de “gearing”. 

Vânzarea în lipsă (short selling)

Utilizarea produselor cu efect de levier pentru a specula mișcările pieței vă permite să beneficiați atât de piețele care sunt în scădere, precum și de cele care sunt în creștere - acest lucru este cunoscut sub denumirea de shorting sau short selling. 

Program de tranzacționare extins

Deși orele de tranzacționare variază de la piață la piață, anumite piețe – inclusiv indicii, piața forex și piețele de criptomonede – au un program de tranzacționare extins în comparație cu bursele tradiționale. 

Dezavantajele utilizării efectului de levier 

Deși CFD-urile și alte produse cu efect de levier oferă traderilor o serie de beneficii, este important să luăm în considerare și potențialele dezavantaje. Iată câteva aspecte cheie de luat în considerare: 

Risc mai mare 

Deoarece marja necesară inițială este mai mică decât în tranzacțiile convenționale, este ușor să uitați suma pe care o expuneți riscului. Prin urmare, ar trebui să luați întotdeauna în considerare valoarea nominală, reală a tranzacțiilor dvs. și potențialul lor negativ și să luați măsuri pentru a vă gestiona riscul. 

Fără privilegii de acționar 

Când tranzacționați cu efect de levier, renunțați la beneficiul de a deține efectiv activul, de a fi acționar sau proprietar al acelui activ. De exemplu, utilizarea produselor cu efect de levier poate avea implicații asupra plăților de dividende. În loc să primiți un dividend, suma va fi de obicei adăugată sau scăzută din contul dvs., în funcție de poziționarea dvs. în piață (long sau short). 

Apeluri în marjă 

Dacă prețul se mișcă împotriva dvs., furnizorul dvs. de servicii vă poate cere să depuneți fonduri suplimentare pentru a vă menține tranzacția deschisă. Acest lucru este cunoscut sub numele de apel în marjă și va trebui fie să adăugați capital, fie să închideți din poziții pentru a reduce expunerea totală. 

Taxe de finanțare 

Când utilizați efectul de levier, vi se împrumută efectiv banii pentru a deschide poziția completă cu prețul marjei. Dacă doriți să vă mențineți poziția deschisă peste noapte, vi se va percepe o mică taxă (denumită swap sau rollover) pentru a acoperi costurile aferente. 

Sfaturi pentru a atenua riscul în tranzacționarea cu efect de levier 

Utilizarea unei strategii eficiente de gestionare a riscului și a capitalului este esențială atunci când tranzacționați cu efect de levier. Brokerii Forex și de CFD-uri care oferă accesul la un efect de levier ridicat oferă, de obicei, și instrumente cheie de gestionare a riscurilor, inclusiv cel din lista de mai jos, care îi pot ajuta pe traderi să-și gestioneze riscul mai eficient. 

Setarea volumului de tranzacționare

O gestionare rațională în ceea ce privește dimensiunea pozițiilor este, de obicei, cea mai simplă metodă pentru a menține riscul sub control și, uneori, este și cea mai singura. Mărimea poziției dvs. reprezintă, de fapt, câte loturi (micro, mini sau standard), sau câte contracte cumpărați într-o tranzacție. 

O evaluare corectă și prudentă a dimensiunii poziției este esențială. Stabiliți un procent fix pe care îl veți risca în fiecare tranzacție; Specialiștii recomandă 1%. Apoi, calculați valoarea pip-ului/punctului pentru fiecare tranzacție. Pe baza riscului maxim asumat per tranzacție (1%) și a riscului în funcție de valoarea pip-ului/punctui (în baza căruia setați nivelul de stop loss), puteți determina dimensiunea corectă a poziției dvs.  

Cu cât dimensiunea poziției este mai mică, cu atât riscul este mai mic deoarece reducem următoarele: 

  1. Valoarea fiecărui pip/punct;  
  2. Valoarea în bani a procentului de 1%, când piața se mișcă împotrivă;  
  3. Pierderea potențială dacă ordinul stop-loss este atins. Măsurăm riscul nu după dimensiunea totală a poziției, ci după potențiala pierdere în cazul în care ordinul stop-loss este atins.  

Da, un volum mai mic de tranzacționare înseamnă profituri mai mici atunci când piața se mișcă în favoarea dvs. Cu toate acestea, prioritatea este întotdeauna de a menține pierderile la un nivel cât mai scăzut.

Ordine de tip Stop-Loss 

Ordinul stop-loss are scopul de a limita pierderile pe o piață nefavorabilă prin încheiderea tranzacțiilor care se mișcă împotriva dvs. la un nivel prestabilit de către dvs. Acest instrument va funcționa în condiții normale de piață.  

Cu CAPEX.com este suficient să specificați numărul de pips, procentul din contul dvs. sau suma în USD pe care sunteți dispus să o riscați într-o tranzacție. Cu toate acestea, chiar dacă stop loss-ul este setat, prețul de închidere nu poate fi garantat din cauza momentelor în care apare fenomenul de silppage

Un trailing stop-loss funcționează similar cu un stop-loss obișnuit. Cu toate acestea, atunci când prețul se mișcă în favoarea dvs., trailing stop-loss se mișcă odată cu acesta, cu scopul de a asigura profitul după orice mișcare favorabilă a prețului. 

Broker Forex cu efect de levier ridicat 

La Capex.com, oferim spread-uri extrem de competitive, cerințe de marjă și rate de levier atractive pentru a tranzacționa CFD-uri pe +2000 de instrumente, inclusiv perechi valutare, indici, acțiuni, mărfuri, ETF-uri și criptomonede. 

  • Familiarizați-vă cu platforma de tranzacționare cu efect de levier, WebTrader. Platforma noastră premiată vine cu instrumente de proiecție a prețurilor, grafice și instrumente avansate de analiză tehnică și multiple opțiuni pentru ordinele de Stop Loss, pentru a vă asigura că folosiți levierul într-un mod responsabil; 
  • Începeți acum prin deschiderea unui cont live;
  • Dacă nu vă simțiți pregătit, puteți testa mai întâi cu fonduri virtuale pe un cont demo.

Distribuie acest articol

Informațiile prezentate în acest document sunt pregătite de CAPEX.com/ro și nu au intentia de a constitui consultanță pentru investiții. Informațiile din acest document sunt furnizate drept o comunicare generală de marketing cu scop informativ și, ca atare, nu au fost pregătite în conformitate cu cerințele legale concepute pentru a promova independența cercetării în domeniul investițiilor și nu sunt supuse niciunei interdicții de abordare înainte de diseminarea cercetărilor legate de investiții.Utilizatorii/cititorii nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe informațiile prezentate aici și ar trebui să facă propriile lor cercetări/analize, prin citirea cercetărilor de bază. Conținutul acestui document este generic și nu ia în considerare circumstanțele personale ale fiecărui individ, experiența de investiții sau situația financiară actuală.Prin urmare, Key Way Investments Ltd nu va accepta nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi ale traderilor datorate utilizării conținutului sau a conținutului informațiilor prezentate în acest document. Performanțele trecute și previziunile nu sunt indicatori fiabili ai rezultatelor viitoare.