Article Hero

Short Selling

13 minutes
advanced
Short Selling
Cristian Cochintu
Cristian Cochintu
21 Martie 2024

Short selling este o tehnică de tranzacționare populară în rândul investitorilor cu multă experiență. Poate aduce profituri mari, dar implică și riscul de a pierde mulți bani.

Există diferite moduri de a vinde în lipsă o acțiune. În acest ghid, investigăm ce este Short Selling, cum funcționează și semnalele cheie pentru a lua decizia de a deschide o poziție short pe o anumită acțiune. Vânzarea în lipsă (short selling) a acțiunilor este mai complexă decât tranzacționarea bazată pe trendurile bullish ale pieței. Prin urmare, este important să înțelegi cum abordezi conceptul de short selling și implicațiile acestei tehnici investiționale.  

Cum faci Short Selling - Ghid Rapid 

  • Înțelege ce este Short Selling și care este cea mai bună metodă pentru tine cu ajutorul ghidului nostru;
  • Deschide un cont demo și testează strategiile de short selling cu fonduri virtuale;
  • Când te simți pregătit, deschide un cont de tranzacționare live pentru a profita de prețurile acțiunilor care se preconizează că vor scădea.

   

Ce înseamnă Short Selling? 

Short Selling, sau “vânzarea în lipsă”, este o strategie de investiții sau de tranzacționare, care are drept obiectiv specularea cu privire la scăderea prețului unei acțiuni sau al altor active. Este o strategie avansată, care ar trebui să fie întreprinsă numai de către traderii și investitorii experimentați. 

Când investești în acțiuni la modul tradițional, cumperi acțiuni ale unor companii despre care crezi că au o perspectivă pozitivă și un potențial de creștere – acest lucru este cunoscut sub denumirea de „going long” sau a lua o poziție long. Când faci short selling sau deschizi o poziție „short” pe acțiuni, faci exact opusul. Vânzătorii în lipsă identifică acțiuni sau piețe despre care cred că ar putea fi pregătite pentru o scădere. 

Investitorii sau administratorii de portofolii pot folosi tehnica de short selling ca pe o modalitate de hedging pentru o poziție long pe același activ, sau pe un activ conex. Traderii pot folosi short selling-ul și ca pe o metodă speculativă, pentru a beneficia de piețele bearish. Astfel de investiții pe termen scurt implică riscuri substanțiale și fac parte dintr-o metodă avansată de tranzacționare. Hedging-ul este o tehnică mai frecventă, care implică plasarea unei poziții de compensare pentru a reduce expunerea la risc a unei poziții existente. 

Riscul de pierdere asociat tehnicii de short selling este teoretic nelimitat, deoarece prețul oricărui activ poate urca la infinit.

Cum funcționează tehnica de Short Selling pe acțiuni? 

Spre deosebire de majoritatea investitorilor la bursă, cărora le place să cumpere la minime și să vândă la maxime, investitorii care practică short selling adaptează ordinea acestei filozofii și urmăresc să vândă la maxime și să cumpere la minime. Tehnica de short selling pe acțiuni este un subiect complex și sunt multe aspecte cărora trebuie să le acorzi atenție. Există o varietate de metode care pot fi utilizate pentru a face short selling pe acțiuni, inclusiv tranzacționarea cu acțiuni, instrumente financiare derivate și tranzacționarea opțiunilor. 

Pentru a face lucrurile mai ușor de înțeles, să presupunem că acțiunile Tesla se tranzacționează în prezent la 200 USD per acțiune, ceea ce crezi că este un preț supraevaluat. În așteptarea scăderii prețului acțiunilor, decizi să deschizi o poziție short pe acțiunile acestei companii. Rezultatul final ar depinde de metoda de short selling aleasă.

Short selling la modul tradițional 

Atunci când fac short selling pe acțiuni printr-o metodă tradițională, investitorii împrumută acțiuni pe care nu le dețin. Aceste acțiuni sunt, de obicei, împrumutate de la broker. Investitorul vinde apoi acțiunile împrumutate la valoarea de piață și își propune să răscumpere aceleași acțiuni la un preț mai mic și să returneze acțiunile către broker. Dacă prețul acțiunilor scade, vânzătorii în lipsă profită din diferența de preț dintre prețul la care s-au împrumutat și prețul la care răscumpără acțiunile. 

Aceasta este, de obicei, o practică a instituțiilor mari mai degrabă decât a investitorilor individuali, dar unii brokeri facilitează vânzarea în lipsă.  

Exemplu de short selling la modul tradițional 

Să presupunem că împrumuți 100 de acțiuni Tesla prin intermediul brokerului tău și apoi le vinzi la prețul actual de piață de 200 USD - primind 2000 USD. Este important de menționat faptul că probabil vei plăti o taxă pentru a împrumuta acțiuni și pentru a le vinde în lipsă. Prețul acțiunilor scade, așa cum ai previzionat, de la 200 USD la 180 USD per acțiune și cumperi 100 de acțiuni înapoi. la noul preț mai mic, pentru 18000 USD. Apoi le returnezi brokerului tău pentru a închide tranzacția și a păstra diferența de 20 USD pe acțiune. Ai fi realizat un profit de 2000 USD (sumă din care se vor deduce orice comisioane de intermediere și alocări de dividende datorate). 

Totuși, dacă predicția ta ar fi greșită și prețul acțiunilor Tesla ar crește cu 20 USD, ai putea decide să închidezi tranzacția pentru a reduce pierderile. În acest caz, va trebui să cumperi acțiunile cu „20 de dolari mai scumpe decât le-ai vândut – suferind astfel o pierdere de 2000 USD (făcând abstracție de costurile de împrumut sau dividende pe care ar trebui să le plătești).

Short Selling cu instrumente derivate  

Derivatele sunt instrumente financiare care își iau prețul de pe piața subiacentă. Cu instrumentele derivate, cum ar fi CFD-urile, nu este nevoie să împrumuți acțiuni de la un broker – pur și simplu speculezi cu privire la prețul pieței, nu deții activul. 

CFD-urile sunt disponibile la nivel global, oferind o metodă eficientă pentru short selling pe acțiuni din majoritatea țărilor. Traderii de CFD-uri speculează dacă cred că piața va scădea sau va crește, realizând profit pentru tranzacțiile pe care le-au previzionat corect, sau suportând o pierdere pentru previziunile incorecte. 

Tranzacționând CFD-uri, ești de acord să schimbi diferența de preț a activului ales de la momentul deschiderii poziției până la momentul închiderii acesteia. Când vinzi un CFD, deschizi o poziție cu intenția de a „vinde” activul.  

Exemplu short selling cu CFD-uri pe acțiuni 

De exemplu, să spunem că vrei să vinzi popularele acțiuni Tesla prin intermediul CFD-urilor. 

Deschizi o poziție pentru a „vinde” CFD-uri pe 10 de acțiuni la 200 USD. Expunerea ta totală pe piață este acum de 2000 USD. 

CFD-urile se tranzacționează cu efect de levier, ceea ce înseamnă că este suficient să depui doar o parte din suma totală a tranzacției pentru a deschide tranzacția. Cerința de marjă pentru acțiuni este de 20%, ceea ce înseamnă că trebuie să ai în cont minim 400 USD pentru a deschide poziția (2000 USD x 20% = cerința de marjă de 400 USD). 

Dacă piața a scăzut așa cum ai anticipat, vei închide poziția cumpărând 10 de acțiuni la noul preț de 160 USD. Apoi vei calcula diferența dintre prețul de deschidere și prețul de închidere și vei profita de diferență: în acest caz, 200 USD – 160 USD = 40 USD x 10 acțiuni = 400 USD.  

Cu toate acestea, dacă ai previzionat greșit și prețul a crescut până la 230 USD, trebuie să cumperi 10 de acțiuni la noul preț de piață. Asta ar determina o pierdere de 300 USD (2000 USD - 2300 USD = pierdere de 300 USD). 

Reține că orice rezultat al unei tranzacții cu CFD-uri este calculat în baza valorii totală a expuneriitale, nu doar în funcție de marjă, ceea ce înseamnă că atât profiturile, cât și pierderile pot fi amplificate. 

Cum să identifici acțiuni pentru short selling

Găsirea momentului potrivit pentru short selling pe acțiuni poate face diferența între un investitor profitabil și un perdant. În general, identificarea punctelor optime de intrare și ieșire din piața depinde de strategia fiecărui trader în parte. Ghidul nostru despre programul de tranzacționare la bursă te va ajuta, de asemenea, să determini momentul potrivit al zilei pentru a plasa o tranzacție. Majoritatea traderilor vor folosi o combinație de strategii pentru a determina când vor intra în piață, care au drept reper atât analiza tehnica, cât și analiza fundamentala.

Analiză tehnică

Analiștii tehnici ar putea lua o decizie de short selling pe o acțiune în funcție de direcția în care se îndreaptă trendul general. Folosind liniile de trend, analiștii tehnici identifică trendul pe care evoluează prețul unei acțiuni. Dacă un trend ascendent ar da semne de încetinire, ar putea reprezenta o oportunitate pentru analiștii tehnici de a căuta posibile puncte optime de short selling. 

Indicatori tehnici precum Ichimoku, MACD, RSI sau mediile mobile pot oferi informații cheie pentru analiștii tehnici. Acțiunile care străpung nivelurile de suport majore (precum nivelurile corective Fibonacci sau punctele pivot), sau care scad sub mediile mobile majore, ar putea evolua pe un trend descendent. 

Formațiunile de lumânări japoneze pot oferi, de asemenea, semnale valoroase de short selling, precum și formațiunile grafice accidentale, cum ar fi Head and Shoulders, Ascending Triangles, Rising Wedge sau Double Top.   

Factori de natură fundamentală

Raportările negative privind câștigurile companiilor pot reprezenta o mare oportunitate de short selling. Dacă profitul unei companii nu corespunde estimărilor, este probabil să nu fie performantă în anumite privințe. Acest lucru ar putea determina un număr mare de investitori să înceapă sa facă short selling pe acțiunile unei astfel de companii. Cu toate acestea, cel mai bine să privești și dincolo de cifrele aferente raportărilor periodice, deoarece o companie poate avea performanțe slabe din motive care nu afectează neapărat prețul acțiunilor sale. 

Industriile în declin oferă o altă oportunitate pentru short selling. Industriile care s-au confruntat cu o scădere generală din cauza inovațiilor de pe alte piețe, sau a sentimentului negativ al investitorilor pot duce la scăderea prețului unei anumite acțiuni. Acest lucru poate fi influențat și de evenimente politice și economice, cum ar fi alegerile prezidențiale și conflictele comerciale. Atunci când o industrie este percepută ca fiind de generație veche, companiile din acel sector pot avea perspective negative, determinându-i pe investitorii care practică short selling să profite. 

Supraevaluarea este un alt factor important, care poate determina investitorii să vândă în lipsă. Acțiunile care sunt propulsate în mod constant de știri pot provoca o creștere exagerată a prețului în raport cu valoarea reală a acțiunii. Odată ce o astfel de bulă bursieră se sparge, vânzătorii în lipsă se vor mobiliza, știind că acțiunea nu își merită valoarea actuală de piață. 

Cu toate acestea, te rugăm să reții că valorile fundamentale ale unei acțiuni nu sunt singurii factori determinanți ai prețului său. Există diverși factori de luat în considerare atunci când faci short selling pe acțiuni și acești factori formează o imagine de ansamblu. Fiecare investitor ar trebui să-și facă propriile analize și să se documenteze temeinic atunci când are în vedere tranzacționarea acțiunilor. 

Avantaje short selling pe acțiuni 

Riscuri short selling pe acțiuni 

Hedging
Utilizarea tehnicii de short selling pentru a compensa riscurile altor active din portofoliul este o strategie cunoscută pentru investitorii pricepuți pe termen lung. Protejarea celorlalte poziții prin short selling poate reduce expunerea generală la risc. Să presupunem, de exemplu, că ai cumpărat acțiuni NIO și intențioezi să le păstrezi timp de 10 ani, pentru a profita de creșterea preconizată a companiei. Dacă o serie de factori cu impact pe termen scurt au afectat trendul de creștere a prețului acțiunilor NIO și acesta a început să scadă, poți face hedging pe poziția inițială prin short selling. În acest fel, orice pierderi care ar putea surveni din deținerea acțiunilor NIO pot fi reduse de profiturile acumulate pe poziția de short selling.
Profit limitat și pierderi nelimitate
Atunci când faci short selling pe o acțiune prin intermediul unui broker, profitul maxim pe care îl poți obține este limitat, deoarece o acțiune nu poate fi mai mult decât lipsită de valoare. Însă, pierderile pot fi ipotetic nelimitate, deoarece nu există nicio limită maximă de creștere a prețului acțiunilor. Cu toate acestea, atunci când tranzacționezi cu efect de levier, utilizarea ordinelor stop-loss poate fi folosită pentru a gestiona acest risc.
Prăbușiri ale piețelor și recesiuni
Short selling este o formă de tranzacționare pe termen scurt (scalping, day trading sau swing trading) care oferă una dintre puținele oportunități de a profita de pe urma scăderii piețelor bursiere și a recesiunilor. Fără a avea posibilitatea de a vinde în lipsă o acțiune, oportunitățile de profit ar fi limitate la perioadele de creștere a pieței.
Short squeeze
Atunci când un grup short selleri iau o decizie incorectă de a merge short pe o acțiune, aceștia pot intra în panică și, uneori, pot răscumpăra acțiunile pe care le vindeau. Această creștere a activității de pe piață poate provoca o presiune de cumpărare care împinge în sus prețurile acțiunilor. Vânzătorii în lipsă înregistrează pierderi atunci când piața se întoarce în direcția opusă celei pe care o preconizau. Acest fenomen se numește "short squeeze". 
Oportunitatea
Majoritatea piețelor financiare sunt volatile și sensibile la factorii externi. A avea posibilitatea de a lua o poziție pe ambele părți ale pieței poate fi mai utilă decât a avea acces doar la posibilitatea de cumpărare. 
 

Short selling pe criptomonede 

În cursul anului 2018, reglementările mai stricte și încetinirea generală a tranzacționării criptomonedelor au făcut ca prețul bitcoin (BTC) să scadă cu peste 80% – de la peste 17.000 USD în ianuarie 2018, la un minim de 3152 USD în decembrie 2018. În timp ce acest sell-off a fost catastrofal pentru unii, pentru alții săderea criptomonedei a fost o oportunitate de short selling.

Ce este short selling pe Bitcoin? 

Short selling pe Bitcoin este acțiunea de a vinde criptomoneda în speranța că aceasta va scădea în valoare și o vei putea cumpăra înapoi la un preț mai mic. Traderii pot profita apoi de diferența de preț. În short selling mantra tipică „cumpără ieftin și vinde scump” se inversează – în timp unii cumpără ieftin și vând scump, alții vând mai întâi activul și îl cumpără înapoi la un preț mai mic. 

Când tranzacționezi CFD-uri pe criptomonede alături de Capex.com, obți expunere la aceste active, beneficiind, în același timp, de un nivel bun de lichiditate și de posibilitatea de a face short selling. De asemenea, nu ai nevoie de portofel electronic și nu trebuie să îți faci griji că ai putea pierde cheia de acces. Accentul tău rămâne întotdeauna tranzacționarea propriu-zisă! 

Short selling pe materii prime

Short selling-ul pe materii prime înseamnă că pariezi pe prețul mărfurilor, cum ar fi petrolul sau aurul. Cu alte cuvinte, crezi că prețul pieței va scădea. Dacă ai dreptate, vei realiza profit, dar, dacă prețul crește, vei avea o pierdere. 

De exemplu, dacă crezi că unele evenimente pot cauza îngrijorări legate de cererea pentru petrol, poți deschide o poziție short și poți profita de scăderea pretului petrolului

Deci, cum poți face short selling pe o materie primă? Vestea bună este că nu trebuie să deții fizic activul pentru a face asta. Shorting-ul pe mărfuri se poate face cu ușurință prin intermediul instrumentelor derivate, cum ar fi contractele pe diferență sau contractele futures, care îți permit să speculezi pe marginea fluctuațiilor prețurilor. Unul dintre beneficiile tranzacționării cu CFD-uri este acela că poți tranzacționa folosind efectul de levier. Asta înseamnă că ai nevoie doar de un mic depozit pentru a deschide o poziție, în timp ce obții expunere la valoarea totală a tranzacției. Cu toate acestea, profitul și pierderea ta se vor raporta la dimensiunea totală a poziției.

Ce este short selling-ul pe aur? 

Ia în considerare acest exemplu de tranzacționare pe aur. Să presupunem că aurul se tranzacționează la 1494,05 cu un preț de vânzare de 1493,90 și un preț de cumpărare de 1494,20. Dacă crezi că prețul aurului ar putea să scadă, vei dori să deschizi o poziție short folosind CFD-urile pe aur. Deci, vinzi un anumit număr de contracte la prețul de vânzare de 1493,90. 

Rezumat 

  • Short selling este practica de a împrumuta acțiuni, pentru a le vinde la valoarea actuală de piață și a le răscumpăra odată ce piața a scăzut – profitând de orice eventuală diferență de preț;
  • Tehnica de short selling poate fi poate fi folosită în scopuri speculative și de hedging; 
  • Modalitatea tradițională de short selling implică împrumutul unor acțiuni pe care nu le deții, de obicei prin intermediul unui broker;
  • Cea mai populară metodă alternativă de short selling a acțiunilor, dar și a mărfurilor sau a criptomonedelor o reprezintă tranzacționarea cu CFD-uri;  
  • Dacă prețul pieței subiacente scade, ai putea obține profit. 
  • Există însă și riscuri asociate tehnicii de short selling, cum ar fi pierderea nelimitată sau situațiile de short squeeze. 

Resurse gratuite

Înainte de a începe să faci short selling, ar trebui să iei în considerare utilizarea resurselor educaționale pe care le oferim, cum ar fi Academia CAPEX sau un cont de tranzacționare demonstrativ. La Academia CAPEX găsești o mulțime de cursuri de investiții la bursă și tranzacționare gratuite din care poți alege, fiecare dintre ele abordând un concept sau un proces financiar diferit - cum ar fi elementele de bază ale analizelor - pentru a te ajuta să devii un trader mai bun sau să iei decizii de investiții mai bine informate. 

Contul nostru demo este mediul ideal pentru a afla mai multe despre tranzacționarea cu efect de levier și vei fi în măsură să înțelegi în detaliu cum funcționează tranzacționarea și investițiile - precum și cum este să tranzacționezi cu efect de levier - înainte de a risca bani reali. Din acest motiv, un cont demonstrativ la noi este un instrument excelent inclusiv pentru investitorii care doresc să facă trecerea către tranzacționarea cu efect de levier. 

Întrebări frecvente despre Short Selling

disclaimers_academy

course_share_title

article_rating_title

awful
ok
great
awesome

read_more

Cristian Cochintu
Cristian Cochintu
financial_writer

Cristian Cochintu writes about trading and investing for CAPEX.com. Cristian has more than 15 years of brokerage, freelance, and in-house experience writing for financial institutions and coaching financial writers.