Majoritatea companiilor care s-au listat la bursă în 2020 s-au confruntat cu o incertitudine imensă. Dar cei care au sfidat pandemia au fost recompensați. Iată 7 exemple relevante.
Li Auto și Xpeng
Ambii producători chinezi de mașini electrice s-au listat la bursă vara trecută: Li Auto pe 30 iulie și Xpeng pe 27 august, raportând câștiguri de peste 1 miliard de dolari fiecare. În plus, acțiunile lor s-au triplat, ceea ce arată potențialul incredibil pentru companiile din această industrie.
Potrivit specialiștilor, competiția dintre #NIO, #XPeng, #LI Auto și #Tesla poate fi doar benefică pentru piață, cererea crescând pe zi ce trece în China, SUA și Europa.
Snowflake
Snowflake, o companie de tehnologie specializată în servicii de cloud computing, a devenit publică pe 16 septembrie, adunând aproximativ 3,4 miliarde de dolari în acest proces și atingând o capitalizare de piață de peste 33 de miliarde de dolari. Chiar și Warren Buffett prin intermediul grupului său Berkshire Hathaway a cumpărat acțiuni Snowflake în valoare de 250 milioane dolari la prețul din ziua IPO-ului, achiziționand ulterior și alte acțiuni în valoare de 485 milioane dolari de la Robert Muglia, fostul CEO #Snowflake.
La data de 2 februarie 2021, acțiunile Snowflake valorau 300 dolari, în creștere de la 120 de dolari în ziua listării la bursă.
Palantir
Una dintre cele mai așteptate IPO-uri din industria tech ale anului a avut loc în cele din urmă pe 30 septembrie, când #Palantir s-a listat la bursa din New York, strângând peste 2,57 miliarde de dolari. Din acea zi, acțiunile companiei s-au triplat, atingând 31 de dolari pe 2 februarie 2021. Capitalizarea de piață a Palantir a ajuns la 54 de miliarde de dolari, cu mult mai mare decât obiectivul vizat.
Ca urmare a acestui succes, Palantir se anunță un competitor puternic pentru Microsoft și Amazon.
DoorDash și Airbnb
Două dintre cele mai mari IPO-uri din 2020 au avut loc în zile consecutive, pe 9 și 10 decembrie, când #DoorDash și #Airbnb au adunat un capital similar: 3.37 miliarde de dolari, respectiv 3.51 miliarde de dolari.
DoorDash deține 50% din piața de livrare a produselor alimentare din Statele Unite, cu peste 18 milioane de clienți, 1 milion de agenți de livrare a produselor alimentare și 390.000 de comercianți activi. La debutul său pe piața bursieră, DoorDash a avut o creștere de 85% față de estimări, după ce a deschis la 182 dolari / acțiune, depășind obiectivele companiei.
Airbnb, compania-gigant de închirieri de locuințe cu peste 2 milioane de clienți, a avut rezultate comparabile. Valoarea acțiiunilor acesteia s-au dublat la debutul de pe piața bursieră, deschizându-se la 146 dolari / acțiune decât cea așteptată de 68 dolari / acțiune.
Wish
#Wish, platforma de e-commerce, și-a stabilit prețul pe acțiune la 24 dolari pentru listarea la bursă, devenind astfel a treia companie din San Francisco care a strâns peste 1 miliard de dolari în decembrie 2020, după DoorDash și Airbnb Inc. Din 16 decembrie 2020, stocul Wish a crescut cu peste 28%, atingând 29,15 dolari / acțiune pe 2 februarie 2021.
Pregătește-te pentru cele mai tari IPO-uri care! Rămâi conectat la CAPEX.com și descoperă din timp ce alte companii își mai pregătesc listările la bursă!
Surse: morningstar.com, news.crunchbase.com, cnbc.com.