Article Hero

Dolarul se depreciază și Aurul crește după tentativa unui acord privind plafonul de îndatorare

Miguel A. Rodriguez
Miguel A. Rodriguez
31 Mai 2023

Vestea importantă de pe piață, conform căreia Congresul american și unii republicani s-ar opune unui acord inițial privind plafonul datoriei, convenit în weekend, a dus la deprecierea dolarului și la creșterea prețului aurului. Pe piațețele de acțiuni, însă, companiile din domeniul tehnologiei sunt în plină ascensiune.

După ce președintele american Joe Biden și președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Kevin McCarthy, au ajuns la un acord preliminar în weekend pentru a ridica limita de îndatorare a țării și a preveni intrarea în incapacitate de plată, principalii indici bursieri de pe Wall Street au deschis ședința de ieri în creștere. Marele câștigător al acestui acord pe termen scurt, care a fost semnat duminică, pare să fie sectorul tehnologic, respectiv companiile care sunt implicate în principal în fabricarea de cipuri și în afaceri legate de inteligența artificială, întrucât acestea, în special Nvidia, au fost cele care au stimulat această creștere.

Cu toate acestea, acordul trebuie aprobat de către Congres, iar unii parlamentari republicani au declarat că vor vota împotriva lui, deoarece consideră că reducerile de cheltuieli propuse nu sunt suficiente. Reprezentanții democrați și-au exprimat, de asemenea, dezacordul, susținând că Biden a făcut prea multe compromisuri în timpul negocierilor. Piața privește în continuare cu prudență acordul, deoarece, pe scurt, conflictul dintre partide este încă unul deschis.

Acestea fiind spuse, ieri au existat deja indicii că piața a fost optimistă în această privință. De exemplu, ieri, randamentele titlurilor de trezorerie americane au scăzut împreună cu o scădere importantă a costului asigurărilor împotriva riscului de neplată a datoriei SUA, sau a swapurilor pe riscul de neplată a creditelor.

Dolarul a pierdut teren în raport cu toate monedele majore, ca urmare a scăderii dobânzilor de pe piață, perechea EUR/USD recuperând aproximativ 50 de pips de la minimul zilei de 1,0670.

Citește și: Analiză Euro Dolar & Previziuni privind cursul 

Prețul aurului a crescut cu aproape 20 de dolari pe uncie pe fondul deprecierii dolarului, depășind zona de rezistență de 1954 de dolari după ce a atins o zonă de supravânzare și a evidențiat divergențe pozitive pe indicele RSI pe graficul de o oră.

Nvidia Corp., care a declarat luni că dezvoltă cel mai puternic supercomputer de inteligență artificială din Israel pentru a satisface cererea tot mai mare a clienților pentru aplicații de inteligență artificială, a continuat să fie liderul pieței de acțiuni, cu o creștere de 7%.

Capitalizarea de piață a celui mai valoros producător de cipuri din lume este pe cale să ajungă pentru prima dată la 1.000 de miliarde de dolari.

Citește și: Analiză & Predicții privind prețul Aurului

dmo graph 31.05.2023.png
Surse: Bloomberg, Reuters 

disclaimers_articles

article_share_title

article_rating_title

awful
ok
great
awesome

read_more

Miguel A. Rodriguez
Miguel A. Rodriguez
financial_writer

Miguel a lucrat pentru instituții financiare importante, precum Banco Santander și Banco Central-Hispano. De asemenea, a publicat cărți despre Forex.