Article Hero

Fed majorează dobânzile; Dolarul se depreciază & Wall Street crește

Fed Fund rate
Miguel A. Rodriguez
Miguel A. Rodriguez
07 Februarie 2023

Dolarul a scăzut, ceea ce a făcut ca EUR/USD să atingă cel mai înalt nivel din aprilie 2022. Indicii de pe Wall Street au înregistrat creșteri semnificative, de asemenea, indicele TECH100 înregistrând o creștere de 3%. 

Comentariile lui Jerome Powell au fost mai dovish decât așteptările pieței. Rezerva Federală a majorat ratele dobânzilor cu 25 de puncte de bază, așa cum era de așteptat, iar declarația publicatî odată cu decizia nu a fost semnificativ diferită de cea de la ședința anterioară din decembrie.

În urma anunțului, piețele au avut un răspuns incert, ceea ce a dus la scăderi minore la nivel de indici bursieri și la o creștere interesului vizavi de dolarul american, deoarece investitorii s-au îndreptat spre încasarea profiturilor aferente câștigurilor realizate înainte de ședința Rezervei Federale. Nimeni nu a fost surprins, deoarece piața s-a comportat conform așteptărilor: "buy on the rumor and sell on the news".

Cu toate acestea, piața a fost puternic influențată de declarațiile făcute de președintele Rezervei Federale în cadrul conferinței de presă. Powell a recunoscut că procesul deflaționist a început deja, făcând comentarii foarte optimiste cu privire la viitorul inflației. Acesta a declarat că scenariul economic global s-a îmbunătățit semnificativ, deși cu incertitudini și că cele mai recente date privind indicele CPI, cheltuielile de consum personal și costurile de angajare arată o tendință clară de scădere, ceea ce îi face să preconizeze că ținta în ceea ce privește inflația va fi atinsă fără ca economia să se deterioreze într-o mai mare măsură.  

De fapt, acesta a recunoscut că nu se așteaptă o recesiune. El a mers chiar atât de departe încât a spus că dispune de instrumentele necesare în cazul unei scăderi rapide a inflației. Asta înseamnă că viitoare reduceri ale ratei dobânzii nu sunt imposibile dacă situația o va impune.  

Referitor la potențialele creșteri viitoare ale ratelor dobânzilor, acesta a precizat că Fed va continua creșterile la următoarele ședințe, lăsând să se înțeleagă că ar putea fi nevoie de două alte majorări inainte de a se fi stopate. Acest lucru ar aduce rata fondurilor federale la un nivel cuprins între 5,00-5,25%, ceea ce a anticipat și piața. 

Investitorii și traderii vor fi foarte atenți la indicele prețurilor de consum și la cifrele privind ocuparea forței de muncă până la următoarea ședință. Piețele se vor concentra asupra publicării de mâine a raportului Non-Farm Payrolls, așteptând ca acesta să ofere perspective suplimentare cu privire la evenimentele economice

Piața a reacționat imediat la aceste comentarii. Randamentele titlurilor de trezorerie americane au scăzut cu aproximativ 10 puncte de bază la nivelul tuturor benchmark-urilor. 

În piața forex, dolarul s-a depreciat față de toate monedele, împingând EUR/USD peste 1,1000 pentru prima dată din aprilie 2022. Indicii de pe Wall Street au urcat, indicele tehnologic Nasdaq (TECH100), cel mai sensibil la ratele dobânzilor, câștigând peste 3%. 

Articol conex: Analiză EURUSD și previziuni privind cursul

Grafic Nasdaq

Surse: Bloomberg, Reuters 

Informațiile prezentate în acest document sunt pregătite de CAPEX.com/ro și nu au intentia de a constitui consultanță pentru investiții. Informațiile din acest document sunt furnizate drept o comunicare generală de marketing cu scop informativ și, ca atare, nu au fost pregătite în conformitate cu cerințele legale concepute pentru a promova independența cercetării în domeniul investițiilor și nu sunt supuse niciunei interdicții de abordare înainte de diseminarea cercetărilor legate de investiții.Utilizatorii/cititorii nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe informațiile prezentate aici și ar trebui să facă propriile lor cercetări/analize, prin citirea cercetărilor de bază. Conținutul acestui document este generic și nu ia în considerare circumstanțele personale ale fiecărui individ, experiența de investiții sau situația financiară actuală.Prin urmare, Key Way Investments Ltd nu va accepta nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi ale traderilor datorate utilizării conținutului sau a conținutului informațiilor prezentate în acest document. Performanțele trecute și previziunile nu sunt indicatori fiabili ai rezultatelor viitoare.
 

Distribuie acest articol

Cum ți s-a părut acest articol?

Îngrozitor
Ok
Grozav
Minunat

Citește mai mult

Miguel A. Rodriguez
Miguel A. Rodriguez
Autor financiar

Miguel a lucrat pentru instituții financiare importante, precum Banco Santander și Banco Central-Hispano. De asemenea, a publicat cărți despre Forex.
 

CFD-urile sunt instrumente complexe și au un risc ridicat de a pierde rapid bani din cauza efectului de levier. 69.69% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă înțelegeți modul în care funcționează CFDurile și dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.