Article Hero

Toate privirile spre piața muncii din SUA

Miguel A. Rodriguez
Miguel A. Rodriguez
07 Iulie 2023

În această săptămână, piața muncii a rămas în centru atenției, în timp ce rezultatele unor rapoarte relevante au determinat un sell-off al titlurilor de trezorerie. Economia americană continuă să dea dovadă de stabilitate, în timp ce pe piața petrolului se așteaptă o scădere a cererii.

Datele privind ocuparea forței de muncă în sectorul privat (ADP) a determinat scăderi bruște pe piețele de acțiuni.

Piața muncii a fost în centrul multor discuții economice în această săptămână; atât rezultatele ADP de ieri, cât și cererile de ajutor de șomaj din săptămâna precedentă, au surprins prin valori neașteptat de mari.  

Ulterior, datele privind ISM Non-Manufacturing Index au fost, de asemenea, publicate la un nivel mai mare decât cel anticipat.

În ciuda creșterii dobânzilor, toate dovezile indică faptul că economia SUA nu este slabă.

Cum va reacționa FED?

Federal Reserve va fi probabil forțată să-și continue ciclul de majorare a dobânzilor în încercarea de a tempera economia și de a reduce inflația, care continuă să fie extrem de mare.

Ca urmare, piețele au reacționat prin vânzarea unui volum semnificativ de titluri de trezorerie, ceea ce a dus la creșterea randamentelor acestora. Astăzi va fi publicat NFP-ul, un indicator economic mereu relevant.

În urma publicării acestuia, o eventuală reiterare a fermității pieței muncii nu ar face decât să întărească convingerea investitorilor că dobânzile sunt relativ departe de maximul istoric.

Ce denotă sentimentul din piață?

Investitorii se tem că majorarea dobânzilor ar putea fi dusă la extrem și, prin urmare, ar putea avea drept consecință o aterizare forțată a economiei americane, chiar dacă datele economice indică în continuare o creștere puternică.

Aceasta este principala cauză a scăderilor accentuate pe care indicii bursieri americani le-au înregistrat astăzi, dar care au început încă de ieri, când au fost făcute publice stenogramele celei mai recente ședințe a Rezervei Federale.

Prețul petrolului a suferit, de asemenea, o corecție După o săptămână de creșteri constante, țițeiul a scăzut cu aproximativ 2%, de teamă că o încetinire severă a creșterii economice, provocată de creșterea excesivă a dobânzilor, va reduce cererea.

grafic preț baril petrol

Graficul zilnic Light Sweet Crude Oil Futures. Surse: Bloomberg, Reuters

Concluzii

  • Piața muncii a fost în centrul atenției în această săptămână
  • Raportul privind cererile de ajutor de șomaj a surprins piața
  • Economia americană continuă să fie puternică
  • Indicii americani au scăzut după minutele FED
  • Investitorii se așteaptă ca FED să majoreze în continuare dobânzile
  • Piața petrolului a înregistrat o corecție 

Citește și:

Analiză & Previziuni Preț Baril Petrol

Cum investești în Acțiuni Petroliere

disclaimers_articles

article_share_title

article_rating_title

awful
ok
great
awesome

read_more

Miguel A. Rodriguez
Miguel A. Rodriguez
financial_writer

Miguel a lucrat pentru instituții financiare importante, precum Banco Santander și Banco Central-Hispano. De asemenea, a publicat cărți despre Forex.