Vânzările masive din sectorul tehnologic înclină negativ balanța zilei de miercuri, Amazon și Apple pierzând câte 2% fiecare

De: Miguel A. Rodriguez

11:43, 09 February 2023

DJIA

Următorii pași ai Fed depind de evaluarea raportului CPI, a creșterii economice și a analizei efectelor pe termen lung ale îmbunătățirii pieței muncii. 

Vânzarea acțiunilor din sectorul tehnologic, cu Amazon (AMZN) și Apple (AAPL), în scădere cu 2%, a înclinat puternic balanța în cadrul sesiunii de tranzacționare de miercuri, determinând o scădere a indicelui Nasdaq cu puțin peste 1%. În plus, cea mai recentă serie de discursuri ale oficialilor din cadrul Rezervei Federale a întărit ideea că ratele dobânzilor trebuie să continue să crească pentru a combate inflația. Deși multe vor depinde de date, piețele rămân vulnerabile la volatilitatea ratelor dobânzilor, după cum a subliniat și Powell.  

Citește și: Analiza Dow Jones și predicții privind prețul

Partea pozitivă a lucrurilor este că președintele Federal Reserve of New York, John Williams, a declarat că previziunile pieței privind ratele dobânzilor terminale sunt foarte rezonabile, ceea ce întărește consensul general și ar trebui să liniștească investitorii. 

Cu toate acestea, Williams a adăugat că ar putea fi necesară o înăsprire a politicii timp de câțiva ani, lucru confirmat de guvernatorul Fed, Lisa Cook. 

Pe scurt, un scenariu mai precis pentru următorii pași ai Fed, dar cu posibilitatea ca ratele dobânzilor să rămână ridicate pentru o perioadă îndelungată de timp, ceea ce ar contrazice convingerea amplă din piață, potrivit căreia ratele dobânzilor vor fi reduse până la sfârșitul acestui an. 

Acest lucru va depinde pe termen scurt de anumite date privind inflația, cum ar fi raportul CPI pe Statele Unite, care va fi publicat marțea viitoare, iar pe termen lung de modul în care evoluează creșterea economică și piața muncii.  

În cazul în care cifrele aferente PIB-ului și principalii indicatori economici nu dau semne de vulnerabilitate, iar piața muncii rămâne puternică, este puțin probabil ca Rezerva Federală să reducă ratele dobânzilor la sfârșitul acestui an, așa cum sugerează curba dobânzilor. Prin urmare, acest lucru ar duce la o creștere a ratelor dobânzilor pe termen lung pe piață (randamentul obligațiunilor), ceea ce ar avea inițial un impact negativ asupra pieței bursiere sau, cel puțin, ar frâna un potențial impuls ascendent. În aceste condiții, dolarul american ar avea și el de suferit.  

În prezent, consensul pieței este că moneda americană va continua să scadă în viitorul apropiat. Cei mai mulți analiști cred că perechea EUR/USD va crește peste 1,12 dar, dacă ratele dobânzilor vor crește mai târziu, aceast trend s-ar putea inversa.  

Citește și: Analiza EURUSD și previziuni privind cursul 

Surse: Bloomberg, Reuters  

Distribuie acest articol

Informațiile prezentate în acest document sunt pregătite de CAPEX.com/ro și nu au intentia de a constitui consultanță pentru investiții. Informațiile din acest document sunt furnizate drept o comunicare generală de marketing cu scop informativ și, ca atare, nu au fost pregătite în conformitate cu cerințele legale concepute pentru a promova independența cercetării în domeniul investițiilor și nu sunt supuse niciunei interdicții de abordare înainte de diseminarea cercetărilor legate de investiții.Utilizatorii/cititorii nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe informațiile prezentate aici și ar trebui să facă propriile lor cercetări/analize, prin citirea cercetărilor de bază. Conținutul acestui document este generic și nu ia în considerare circumstanțele personale ale fiecărui individ, experiența de investiții sau situația financiară actuală.Prin urmare, Key Way Investments Ltd nu va accepta nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi ale traderilor datorate utilizării conținutului sau a conținutului informațiilor prezentate în acest document. Performanțele trecute și previziunile nu sunt indicatori fiabili ai rezultatelor viitoare.