Retrospectiva săptămânii 25.03 – 29.03

Retrospectiva săptămânii 25.03 – 29.03

Dolarul s-a apreciat în fața lirei sterline pe fondul înfrângerii suferite de Theresa May


După ce Parlamentul a respins a treia oară vineri propunerea primului ministru Theresa May privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, lira sterlină a mai suferit o lovitură. Moneda a rămas deasupra nivelurilor joase atinse în Decembrie, în parte datorită faptului că „piețele au început să acumuleze o întârziere lungă, ceea ce este pozitiv din punct de vedere al riscului și al lirei”, a declarat Greg Anderson, directorul global al departamentului de strategie a pieței de schimb valutar de la BMO Capital Markets.

Lira sterlină a căzut jumătate de procent, atingând astfel cel mai jos nivel al zilei, cel de $1.2976. Pentru puțin timp în timpul zilei de vineri s-a aflat la un nivel cheie de piață al mediei mobile măsurate pe 200 de zile, și anume nivelul de $1.2979.

Mișcarea lirei a permis indicelui dolarului să urce, ultima oară, 0.07 procente la 97.274, ajutându-l astfel să își revină după o cădere anterioară datorată raportului asupra inflației SUA care a prezentat cifre mai scăzute decât cele așteptate.

Vineri, moneda Euro s-a îndreptat spre cea mai slabă lună a sa din Octombrie încoace, ca un răspuns la temerile privind creșterea economică și semnalele precaute ale Băncii Centrale Europene.

Coroana suedeză riscă să devină sac de box datorită politicii de criză a națiunii


Bloomberg anunță că toată lumea se pregătește să atace moneda Suediei, incluzând investitori și conducători ai țării.

Creșterea coroanei suedeze în ultimii patru ani a dus la cercetări ce urmăresc să afle dacă politicile urmate datorită crizei financiare s-au întors împotrivă deoarece:

băncile își reduc perspectivele asupra coroanei;

un fost prim-ministru a sugerat să se renunțe la coroană pentru euro;

o federație de afaceri a acuzat banca centrală de devalorizarea efectivă a monedei.

Sursă: Bloomberg.com

Coroana suedeză este valuta majoră cu cele mai slabe performanțe din acest an, deși strategii o aleseseră ca moneda de învins în 2019. Totuși, ei au început să renunțe la estimările lor după rezultatele slabe ale Suediei.

Jane Foley, directoare de la departamentul de strategie valutară al Rabobank, crede că moneda va cădea alte 2 procente anul acesta: „Coroana suedeză a devenit o monedă de bază pentru segmentul de carry trade. Există un risc real că Riksband va adopta un ton mai puțin agresiv la întâlnirea din 25 aprilie. Inflația a fost benignă și încrederea industriei manufacturiere a scăzut. Iar acest lucru poate duce la devalorizarea coroanei în continuare.”

Petrolul înregistrează cea mai înaltă creștere trimestrială din 2009 încoace datorită reducerilor OPEC privind aprovizionarea cu petrol și sancțiunilor impuse de SUA



Vineri prețurile petrolului au crescut cu aproximativ 1%, atingând cea mai mare creștere trimestrială din ultimul deceniu, pe fondul sancțiunilor impuse Iranului și Venezuelei de SUA și al reducerii aprovizionărilor făcute de OPEC, ambele punând în umbră temerile privind economia globală încetinită.

Contractul futures de petrol Brent pe luna mai, care a expirat vineri, a câștigat 57 de cenți, sau 0.8%, atingând nivelul de $68.39 pe baril și având o creștere în primul trimestru de 27%. Contractul mai activ pe iunie a atins nivelul de $67.58 pe baril.

Contractul futures West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 84 de cenți, sau 1.42%, la $60.14 pe baril, și a avut o creștere de 32% în perioada ianuarie-martie 2019.

Rezervele Statelor Unite de gaz natural au scăzut la 36 de miliarde metri cubi odată cu începerea sezonului călduros


Raportul săptămânal al EIA (Departamentului pentru Energie al Statelor Unite) privind stocurile a prezentat o descreștere mai mare decât cea așteptată la nivelul rezervei de gaz natural:

rezervele subterane din cele 48 de state inferioare au scăzut cu 36 de miliarde metri cubi în săptămâna încheiată cu 22 martie, deși analiștii de la S&P Global Platts estimaseră o cădere de doar 33 de miliarde metri cubi;

ca urmare a declinului de săptămâna trecută, la 1.107 trilioane metri cubi, inventarul de gaz natural este sub media pe cinci ani cu 551 de miliarde metri cubi (32%) și cu 285 miliarde metri cubi (20.5%) sub cifra de acum un an.

Prețul aurului a crescut vineri, dar aurul nu reușește să încheie trimestrul peste nivelul-cheie de $1,300


Vineri, prețurile aurului a crescut, la doar o zi după ce au înregistrat scăderea procentuală cea mai mare într-o singură sesiune din 13 august încoace.

Aurul a câștigat $3.20, sau 0.2%, încheind ziua la prețul de $1,298.50 pe uncie.

La nivelul trimestrului, metalul prețios a crescut cu aproximativ 1.2%, dar a avut un declin săptămânal de peste 1% și a avut o cădere de aproximativ 1.4% luna aceasta, conform FactSet.

Aurul nu a reușit să încheie trimestrul la nivelul de peste $1,300, un preț văzut ca un nivel tehnic cheie, conform celor de la MarketWatch.com.


Indicele Dow Jones a câștigat peste 200 de puncte, iar S&P 500 a avut cea mai bună închidere trimestrială din ultimul deceniu


Acțiunile au avut un raliu interesant spre închiderea sesiunii ca urmare a optimismului privind negocierile comerciale dintre SUA și China care s-ar părea că ar fi pus în umbră temerile privind explozia unei economii cu ritm încetinit. Sesiunea a fost marcată de performanța indicelui S&P 500 care a înregistrat cea mai bună închidere trimestrială din ultimul deceniu.

Vineri, cifrele au arătat astfel:

Dow Jones Industrial Average a crescut cu 211.22 puncte, sau 0.8%, la 25,928.68;

S&P 500 index a câștigat 18.96 puncte până la nivelul 2,834.40, având o creștere de 0.7%;

Nasdaq Composite Index a avansat 60.16 puncte, sau 0.8%, până la 7,729.32.


Sursa: MarketWatch.com

Totuși, anumiți analiști precum Michael Arone, strateg-șef pe investiții la State Street Global Advisors, crede că indicele s-ar putea să aibă o evoluție diferită în cel de-al treilea trimestru. El a declarat în timpul unui interviu telefonic: „Mă aștept ca profiturile să devină mai moderate, nu putem continua în ritmul acesta. Dacă am continua în acest ritm, indicele S&P 500 ar ajunge la un nivel de peste 5,000 [până la finalul anului], iar acest lucru este improbabil, mai ales având în vedere riscurile care se întrevăd.”

Acțiunile europene avansează datorită optimismului legat de negocierile dintre SUA și China


Vineri, acțiunile europene au crescut, îndreptându-se spre cea mai bună performanță trimestrială din ultimii patru ani, încurajate de semnale legate de negocierile comerciale dintre SUA și China și de o creștere a celui de-al doilea retailer de îmbrăcăminte ca mărime din lume, H&M.

Indicele pan-european STOXX 600 a crescut 0.3% până la 10:10 GMT, în timp ce alți indici europeni au avut o evoluție similară:

CAC40 (Franța) a avut o creștere de 0.5%;

DAX30 (Germania) a câștigat 0.3%.


FAANG: Facebook face o mișcare înțeleaptă cu Instagram, Amazon extinde Hub-ul Tech din Austin


Aplicația Instagram, deținută de Facebook (FB), a lansat recent o funcționalitate Checkout care permite utilizatorilor să cumpere direct produse și servicii. Acestea sunt vești bune pentru prețurile pe care Instagram le poate cere pentru reclame, afirmă Evercore ISI, mai ales că mulți au început să abandoneze site-ul social media. De aceea, celelalte proprietăți ale Facebook au căpătat o semnificație importantă, și niciunul nu a fost atât de rodnic ca Instagram, care a depășit numărul de un miliard de utilizatori anul trecut.

Săptămâna trecută, Apple (AAPL) a făcut un anunț important și neașteptat privind un nou produs de servicii numit Apple News+. La suprafață acest nou serviciu nu are o competiție virtuală, dar aduce o experiență atât de necesară și plină de conținut bogat, mai ales pentru cei cărora le place să citească. Prin comparație cu opțiunea de a avea un abonament anual la publicații de top precum Wall Street Journal sau Los Angeles Times, care ar costa în jur de $8,000 pe an (conform Finance.Yahoo.com), Apple News+ este foarte accesibil.

Amazon (AMZN) și-a a anunțat expansiunea Hub-ului său Tech din Austin, lucru care ar duce la crearea a 800 de locuri noi de muncă în domenii precum inginerie software și hardware, știința cercetării și cloud computing. Împreună cu facilitățile pentru satisfacția consumatorului, Amazon a creat mai mult de 22 000 de locuri de muncă full-time în Texas și din 2011 a investit peste 7 miliarde de dolari în acest stat, inclusiv în infrastructură și compensații pentru angajați.

Netflix (NFLX) domină piața premium de video-streaming. Compania a început anul cu 138.26 milioane de conturi de abonați plătitori la nivel mondial, iar la sfârșitul săptămânii trecute, platforma se aștepta să atingă nivelul de 148.16 milioane de abonați. Nimeni nu pare să se apropie de Netflix, totuși asta nu înseamnă că Diseny (DIS) va rămâne pe dinafară, mai ales că va lansa în curând mult-așteptata platformă online, mai târziu anul acesta. În momentul de față ambele platforme sunt populare în rândul investitorilor, conform lui Rick Munarriz de The Motley Fool. Netflix este una dintre cele mai performante companii din ultimii șase ani, iar Disney se apropie de Netflix cu pași rapizi. Lansarea Disney+ va ataca și alte francize de top din industrie, precum Pixar, Marvel și Lucasfilm, pentru a crea show-uri originale pentru platforma ce urmează să fie lansată. De asemenea, compania va face toate eforturile pentru a atrage pe propria platformă conținut care exista înainte pe Netflix. Totuși, tot Munarriz, crede că Netflix va supraviețui mișcării făcute de Disney, alocând altfel cheltuielile. În plus, Netflix crește mai repede ca Disney: în 2018 veniturile Disney au crescut doar cu 8% față de anul anterior, în timp ce Netflix a avut o creștere de 35%.

Alphabet (GOOG) concurează împotriva Baidu (BIDU), având în vedere că cele două companii controlează aproape toată piața globală de căutări pe internet. Iată cifre cheie ale celor două companii:


Imagine: Cifre financiare cheie pentru Alphabet (GOOG) și Baidu (BIDU).

Surse: Finance.Yahoo.com, S&P Capital IQ, înregistrări ale companiilor.

Pe lângă acestea subsidiara Alphabet domină search-ul pe internet în majoritatea statelor, Google având 90% din piața globală de search. În plus, Alphabet oferă și alte servicii: Android, Gmail, Chrome, Google Maps, Google Drive, Google Play Store și YouTube, fiecare având peste 1 miliard de utilizatori activi în fiecare lună.

Totuși, o piață scapă celor de la Google, și anume China, una dintre cele mai mari din lume. Aici Baidu este superior, având o cotă de piață de 75%, iar acest stat ce are o populație de peste 1.4 miliarde de oameni nu este unul ce trebuie ratat, în opinia lui Joe Tenebruso de la The Motley Fool. Totuși tot el consideră că Alphabet are o poziție competitivă mai puternică și un profil de risc mai mic, având în vedere și rezultatele financiare comparative de mai sus.

Surse: Reuters.com, Bloomberg.com, SPGlobal.com, Nasdaq.com, MarketWatch.com, Barrons.com, Finance.Yahoo.com.

*Informațiile prezentate aici nu constituie și nu intenționează să constituie recomandare pentru investiții. Informațiile din acest document reprezintă o compilație a recomandărilor privind stocurile publice emise de diferiți analiști financiari și clasate de Live News Recommendation într-un format ușor de prezentat, cu scop informativ.

Key Way Investments Ltd nu influențează și nici nu are vreo contribuție la formularea informațiilor conținute în acest document. Conținutul acestui document este generic și nu ia în considerare circumstanțele personale ale fiecărui individ, experiența de investiții sau situația financiară actuală. Utilizatorii/cititorii nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe informațiile prezentate aici și ar trebui să facă propriile lor cercetări/analize, prin citirea cercetărilor de bază. Utilizatorii/cititorii ar trebui să ia în considerare și riscul de a se confrunta cu pierderi semnificative atunci când tranzacționează CFD-uri. Prin urmare, Key Way Investments Ltd nu va accepta nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi ale traderilor datorate utilizării conținutului sau a conținutului informațiilor prezentate în acest document. Performanța din trecut nu este un indicator viabil pentru rezultate viitoare.

CFD-urile sunt instrumente complexe și implică un risc ridicat de pierdere a sumelor depozitate datorită levierului. 71.79% din conturile investitorilor retail pierd bani și 28.21% câștigă când tranzacționează cu cfdglobal.com. Ar trebui să ai în vedere dacă înțelegi cum funcționează CFD-urile și dacă îți poți permite riscul ridicat de a pierde banii.

Informațiile prezentate în acest document sunt pregătite de CAPEX.com și nu au intentia de a constitui consultanță pentru investiții. Informațiile din acest document sunt furnizate drept o comunicare generală de marketing cu scop informativ și, ca atare, nu au fost pregătite în conformitate cu cerințele legale concepute pentru a promova independența cercetării în domeniul investițiilor și nu sunt supuse niciunei interdicții de abordare înainte de diseminarea cercetărilor legate de investiții.

Utilizatorii/cititorii nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe informațiile prezentate aici și ar trebui să facă propriile lor cercetări/analize, prin citirea cercetărilor de bază. Conținutul acestui document este generic și nu ia în considerare circumstanțele personale ale fiecărui individ, experiența de investiții sau situația financiară actuală.

Prin urmare, Key Way Investments Ltd nu va accepta nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi ale traderilor datorate utilizării conținutului sau a conținutului informațiilor prezentate în acest document. Performanța din trecut nu este un indicator viabil pentru rezultate viitoare.