Article Hero

Cum investești în Bitcoin

21 minutes
intermediate
How to Invest in Bitcoin
Cristian Cochintu
Cristian Cochintu
02 Noiembrie 2023

Deși Bitcoin poate fi un activ riscant, performanța sa istorică față de alte active poate diminua temerilor investitorilor. Tot mai mulți oameni investesc în Bitcoin, în ciuda volatilității.

Investițiile în Bitcoin au devenit mai accesibile ca oricând. Durează doar câteva momente să-ți deschizi un cont pe o platformă de tranzacționare. Cu toate acestea, investitorii care doresc să aibă succes pe termen lung își fac timp pentru a înțelege ce pași trebuie să parcurgă înainte de a investi și cum să ia decizii de investiții în Bitcoin bine informate.  
Căutarea unor răspunsuri la întrebările tale despre investițiile în Bitcoin și informații despre cum poți să investești în Bitcoin, te poate scuti de eventuale experiențe neplăcute în viitor.

Cum investești în Bitcoin - Cum începi  

  • Dacă intenționezi să tranzacționezi Bitcoin, va trebui să deschizi un cont de tranzacționare pentru a specula în baza fluctuațiilor prețului spreț la vedere și futures ale BTC prin intermediul CFD-urilor;
  • Dacă vrei să cumperi monede direct în speranța că prețul lor va crește, va trebui să te ocupi și de servicii adiacente, cum ar fi portofelele Bitcoin și exchange-urile. Cu toate acestea, un ETF Bitcoin permite unui număr mai mare de persoane să investească în Bitcoin fără cheltuielile și dificultățile legate de achiziționarea acestuia;
  • Poți, de asemenea, să obții expunere pe Bitcoin investind în companii care dețin Bitcoin, în exchange-uri de criptomonede listate la bursă, în companii care minează criptomonede, în furnizori de plăți sau în companii tehnologice.

     

Să înțelegem investițiile în Bitcoin 

Din ce în ce mai mulți investitori își manifestă interesul vizavi de investițiile în Bitcoin în ultimii ani, mai ales în perioadele de bull market. Deși Bitcoin nu beneficiază încă de statutul de activ de refugiu, precum aurul, regele criptomonedelor câștigă treptat teren și ar putea ocupa un loc în portofoliul tău de investiții, în funcție de obiective și de apetitul pe care îl ai pentru risc. 

Trebuie să iei în considerare acești factori înainte de a investi în Bitcoin. Chiar și așa, universul criptomonedelor poate fi intimidant pentru cei care sunt la început în ceea ce însemană investiții în criptomonede. Cunoașterea opțiunilor de investiții în Bitcoin este primul pas pe care trebuie să-l faci dacă ești la început.  

De exemplu, fondurilor speculative și fondurilor de pensii li se interzice să investească direct în Bitcoin, din pricina faptului că acestea și-ar încălca acordurile cu investitorii. Este posibil ca investitorii să nu poată avea acces la criptomonede prin aceste vehicule de investiții. 

Totodată, este posibil ca unii investitori să nu dorească să investească în Bitcoin din alte motive, precum faptul că Bitcoin face parte dintr-o clasă de active extrem de volatile, iar token-urile valorează doar ceea ce alți investitori le atribuie. Ar putea fi nevoie doar de o schimbare de sentiment pentru a reduce sau chiar șterge valoarea oricărei criptomonede. 

Alți investitori nu-și pot permite riscul de a investi în Bitcoin și preferă active de investiții mai stabile, care pot oferi indirect expunere pe Bitcoin. Reglementarea monedelor digitale este, de asemenea, o problemă. Orice lege nouă ar putea avea un impact semnificativ asupra prețului și evoluției lor. 

Dacă oricare dintre aceste preocupări sunt pentru tine un impediment, vestea bună este că există câteva opțiuni alternative de a investi în Bitcoin.  

Moduri de a Investi în Bitcoin 

Iată cele mai populare moduri de a investi în Bitcoin.

  1. Tranzacționare CFD-uri pe Bitcoin prin brokeri online.
  2. Cumpărare Bitcoin direct prin crypto exchange-uri.
  3. Obține expunere prin intermediul companiilor care au legătură cu Bitcoin sau tehnologia blockchain.
  4. Urmărirea un ETF-uri pe Bitcoin.

     

1. Tranzacționarea CFD-urilor pe Bitcoin – BTCUSD CFD 

Contractele pentru diferență (CFD-urile) pe Bitcoin îți oferă expunere la prețul Bitcoin fără a fi nevoie să cumperi efectiv activul de bază. Asta îți oferă mai multă flexibilitate, deoarece nu deții niciun bitcoin real, ceea ce înseamnă că nu trebuie să ai un portofel electronic de criptomonede pentru a-l stoca. 

Bitcoin este, de obicei, cotat în dolari americani - așa că, atunci când cumperi bitcoin printr-un exchange, vinzi USD și cumperi Bitcoin. Dacă prețul Bitcoin crește, atunci îl poții vinde pentru un profit, deoarece valoarea Bitcoin în USD este mai mare decât atunci când l-ai cumpărat. Dacă prețul Bitcoin scade, atunci vei avea o pierdere. 

Când cumperi Bitcoin prin CAPEX, faci același lucru. Dar, în loc să preiei proprietatea Bitcoin, deschizi o poziție care va acumula profit pe măsură ce prețul Bitcoin crește față de dolar. Dacă prețul Bitcoin scade, atunci poziția va acumula o pierdere. 

CFD-uri pe Bitcoin

Poți folosi CFD-uri pentru a deschide și poziții de vânzare (short), nu doar de cumpărare (long). Deci, dacă prețul Bitcoin scade, poziția ta va face obiectul unui profit. Acuratețea predicției tale și amplitudinea mișcării pieței vor determina profitul sau pierderea. Vânzarea în lipsă (Short Selling) a instrumentelor derivate poate fi, de asemenea, o modalitate eficientă de a-ți proteja un portofoliul existent împotriva scăderilor pieței (hedging).

CFD-urile sunt întotdeauna tranzacționate cu efect de levier, ceea ce înseamnă că va trebui să realizezi un depozit – cunoscut sub numele cerință de marjă – pentru a obține o expunere completă pe piață. Produsele cu efect de levier, cum ar fi CFD-urile, pot amplifica atât potențialele profituri, cât și potențialele pierderi. 

Dacă ești la început în tranzacționarea CFD-urilor, ai posibilitatea să testezi pe un cont demo fără riscuri înainte de a începe tranzacționarea cu bani reali. 

Când tranzacționezi derivate pe Bitcoin cu noi, te bucuri de beneficii precum:

2. Cumpărare criptomonede în mod direct

Dacă intenționezi să cumperi și să deții Bitcoin, atunci poți folosi cardul de credit sau de debit la exchange-urile centralizate de criptomonede. 

Când cumperi o criptomonedă, trebuie să te ocupi și de cerințele adiacente, precum crearea unui portofel electronic pentru stocarea criptomonedei, pentru a-ți proteja portofoliul. Condiția pentru a obține profit este ca prețul Bitcoin să crească.  

Dacă ești nou în lumea criptomonedelor, este important să te asiguri că exchange-ul de criptomonede ales permite achiziții cu bani fiat, cum ar fi dolari americani sau euro. Acest lucru este deosebit de important pentru prima ta investiție, deoarece unele crypto exchange-uri oferă doar posibilitatea de a realiza tranzacții crypto vs. crypto.  

Alegerea unui exchange pentru a cumpăra active crypto poate atrage costuri mari. Fiecare exchange are taxe diferite, iar investitorii ar trebui să le studieze în detaliu și să le înțeleagă înainte de a-și finanța contul de investiții. Ar trebui, de asemenea, să faci niște calcule cu privire la taxele pentru depozite, retrageri, transferuri și tranzacții crypto. Unele dintre aceste taxe pot fi procentuale, în timp ce altele sunt taxe fixe. Poate exista și o sumă minimă necesară pentru depozite și transferuri.  

De-a lungul anilor, numeroși hackeri au atacat exchange-urile centralizate de criptomonede, ceea ce făcut ca unii clienți să piardă fonduri. O parte din aceste fonduri au fost ulterior recuperate și returnate proprietarilor, dar amenințarea de această natură încă există. Alte aspecte la care trebuie să acorzi atenție atunci când apelezi la un exchange pot fi lichiditatea disponibilă și structura complicată a taxelor. Majoritatea exchange-urilor crypto nu au un birou central și își desfășoară activitatea într-o zonă gri din punct de vedere legal.  

Cumpărarea Bitcoin printr-un exchange poate fi o opțiune, în general, pentru cei care utilizează o strategie de cumpărare și deținere a Bitcoin. Acest lucru se datorează faptului că achiziționarea prin intermediul unui exchange înseamnă că devii proprietarul unităților Bitcoin achiziționate - și speri la o creștere a prețul acestuia. 

3. Companii publice cu expunere pe criptomonede   

Investitorii pot investi, așa cum am menționat mai sus, direct în criptomonede, însă, o modalitate mai populară de a câștiga expunere pe acest sector, este să investească în companii -- uneori companii consacrate -- care beneficiază de popularitatea în creștere a tehnologiei blockchain și a Bitcoin. Veniturile pe care furnizorii de servicii Bitcoin le obțin din tehnologia blockchain au crescut foarte mult în ultimii ani. 

Companiile care adoptă tehnologia blockchain, în special în domeniul financiar, pot obține un avantaj uriaș față de concurenții tradiționali în procesarea plăților. Și brokerii care oferă active digitale pot atrage, de asemenea, mai mulți clienți decât bursele care oferă doar active tradiționale, cum ar fi acțiuni și obligațiuni. 

  • Companii publice care dețin criptomonede. Este cunoscut faptul că MicroStrategy (MSTR) și Tesla (TSLA) dețin un număr mare de Bitcoin.  
  • Exchange-urile crypto. De exemplu, Coinbase (COIN) este un Exchange important de criptomonede. Compania este listată la bursa Nasdaq. 
  • Companiile care minează criptomonede. Riot Blockchain (RIOT) este o companie care minează Bitcoin. 
  • Companii care oferă servicii financiare. De exemplu, CME Group (CME), care a înființat prima piață futures bitcoin și Robinhood (HOOD), o platformă de tranzacționare online pentru acțiuni și criptomonede. 
  • Procesatorii de plăți. Square (SQ) și PayPal (PYPL) permit utilizatorilor să cumpere și să stocheze criptomonede. Visa (V) și Mastercard (MA) gestionează plăți pentru mai multe carduri de credit și de debit legate de crypto. 
  • Companii de tehnologie. NVIDIA (NVDA) și Advanced Micro Devices (AMD) sunt cei mai importanți producători de microcipuri pentru infrastructura hardware din spatele tehnologiei blockchain. VMWare (VMW) este o companie lider în cloud computing care are afaceri axate pe blockchain. DocuSign Inc (DOCU), o platformă care facilitează semnăturile electronice și procesele de realizare a contractelor, utilizează tehnologia blockchain pentru a securiza identitățile semnatarului și pentru a păstra dovezile contractelor.  

    

Acțiunile companiilor cu expunere pe criptomonede nu sunt jocuri ale industriei, ci oferă investitorilor posibilitatea unei ample diversificari. În schimb, criptomonedele sunt active foarte volatile și pot provoca oscilații agresive la nivelul raportărilor financiare periodice ale câștigurilor companiilor cu expunere sectorială. Experții se așteaptă la o continuare a momentum-ului acțiunilor cu expunere pe criptomonede, în măsura în care din ce în ce mai multe companii se alătură revoluției blockchain. 

Prin CAPEX poți tranzacționa majoritatea acțiunilor acestor companii ca un singur produs CFD, cu Blockchain Future ThematiX. Ponderea fiecărei acțiuni (alocarea procentuală) în cazul ThematiX este determinată în baza capitalizării de piață.

Blockchain Future ThematiX este compus dintr-un grup de acțiuni, după cum urmează:   

  • IBM 4%  
  • NVIDIA 21%  
  • CME 3%  
  • Square 4%  
  • MasterCard 11%  
  • DocuSign 2%  
  • AMZN 55% 

4. ETF-uri pe Bitcoin 

În forma lor actuală — și forma dorită de mulți investitori – Bitcoin ETF-urile sunt concepute pentru a permite mai multor oameni să investească în Bitcoin, fără cheltuielile și dificultățile aferente cumpărării efective a acestuia. Acestea elimină necesitatea procedurilor de securitate și ale alocării unui capital mare, reprezentând, în același timp, un tip de investiție popular. 

Deși din punct de vedere tehnic nu ai criptomonede în wallet, ai chei de securitate pe care trebuie să le protejați. Dacă cumpărați criptomonede printr-un crypto exchange, poți alege să ai cheile stocate pe acel exchange, dacă acel furnizor oferă un astfel de serviciu. 

Cu toate acestea, portofelele și exchange-ul pot fi sparte, iar cheile pot fi compromise, ceea ce înseamnă că activele tale, la rândul lor, pot fi compromise. Poți stoca cheile offline folosind mai multe metode, dar niciuna dintre aceste metode nu este 100% sigură sau garantată. Un ETF nu necesită să deții nicio criptomonedă, să stochezi cheile în siguranță sau să muți cheile dintr-o parte în alta, între diferite tipuri de stocare - deții acțiuni ale fondului, care își asumă riscul stocării cheilor în locul tău.

Primul ETF oficial cu expunere pe Bitcoin a fost ETF-ul ProShares Bitcoin Strategy (BITO), aprobat de către SEC în octombrie 2021 și listat la Bursa de Valori din New York. 

SEC nu a aprobat niciun ETF Bitcoin pentru fondurile care dețin Bitcoin. În schimb, a aprobat ETF-urile Bitcoin legate de Contracte futures Bitcoin, care se tranzacționează la Chicago Mercantile Exchange (CME). 

 

Strategii de investiții în Bitcoin 

În ciuda numeroaselor diferențe dintre cumpărarea Bitcoin și cumpărarea altor valori mobiliare, cum ar fi acțiunile, există și o serie de asemănări inerente care trebuie abordate. De fapt, strategiile efective de investiții în Bitcoin nu sunt deloc diferite de cele în acțiuni. Acestea fiind spuse, multe dintre strategiile de cumpărare Bitcoin au de-a face mai mult cu orizontul de timp aferent acestor investiții. Investitorii pot aplica una dintre cele mai populare două strategii de investiții în Bitcoin: 

  • „Buy and Hodl” Bitcoin 
  • Tranzacționarea Bitcoin în funcție de volatilitatea pe termen scurt 

Strategia „Buy and Hodl” Bitcoin 

Cei familiarizați cu Bitcoin sunt deja cunoscători ai conceptului de „Buy and Hodl”. Cei care nu sunt, totuși, se pot familiariza rapid. „Hodl” (o ortografie greșită în mod intenționat a cuvântului Hold) este doar o filozofie de investiții. Prescurtarea expresiei “hold on for dear life” (‘hodl’), sugerează că cea mai bună strategie de investiții în Bitcoin este să îl păstrezi pentru totdeauna. Cei care subscriu la această strategie sunt mai mult decât conștienți de volatilitatea activului, dar cred cu tărie în perspectivele acestuia. Prin urmare, această strategie va cere din partea investitorilor să facă față numeroaselor oscilații sau fluctuațiilor prețului Bitcoin fără a vinde. 

Cu toate acestea, această expresie nu trebuie luată prea în serios – ar trebui să cumperi Bitcoin și să-l păstrezi  doar dacă ai o perspectivă pozitivă asupra prețului său pe termen lung. Dacă analiza, resursele tale de informare, sau planul de investiții în sine indică faptul că ar trebui să vinzi la un moment dat pentru a obține profit sau pentru a limita pierderile, ar trebui să procedezi astfel - sau ai putea seta ordine Stop-Loss pentru a-ți închide automat pozițiile.  

Tranzacționarea Bitcoin în funcție de volatilitatea pe termen scurt 

Una dintre cele mai populare strategii de investiții în Bitcoin se bazează pe volatilitatea prețului acestui activ. Mai mult decât oricare alt activ, Bitcoin a devenit sinonim cu schimbări agresive ale prețului acestuia. Analizând pur și simplu graficul Bitcoin pe o perioadă de un an, vei realiza cât de volatil poate fi acest activ, ceea ce poate fi de bun augur pentru traderii pe termen scurt. Nu este surprinzător că această strategie îi determină pe mulți investitori să încerce să profite de oscilațiile prețului, vânzând la maxime și cumpărând la minime. Aceasta este cea mai grea dintre strategii și expune investitorii la cel mai mare risc. Cu toate acestea poate, de asemenea, atrage câștiguri mai repede decât cele menționate anterior.

Hedging

Day trading

Swing trading

Hedging-ul pe Bitcoin înseamnă atenuarea riscului prin luarea unei poziții opuse expunerii pe care o ai deja în piață. Ai putea opta pentru o asemenea strategie, dacă ai fi îngrijorat că piața se mișcă împotriva ta. De exemplu, dacă deții Bitcoin, dar ești îngrijorat de o scădere pe termen scurt a prețului acestuia, poți deschide o poziție short (de vânzare) pe Bitcoin cu ajutorul CFD-urilor. Dacă prețul de piață al Bitcoin scade, câștigurile din poziția ta short pe CFD-uri ar compensa o parte sau toate pierderile survenite ca urmare a deținerii efective de Bitcoin.

Strategia day trading pe Bitcoin, inclusiv cea de scalping, înseamnă că vei deschide o poziție și o vei închide în decursul unei singure zile de tranzacționare - astfel încât să nu ai nicio expunere peste noapte. Asta înseamnă că vei evita taxele overnight (swap) pentru poziția ta. Această strategie ar putea fi potrivită pentru tine dacă intenționezi să speculezi mișcările prețului Bitcoin pe termen scurt și îți poate permite să profiți la maximum de volatilitatea zilnică. 

Swing Trading este o strategie implică încercarea de a beneficia de mișcările prețului care au loc într-un interval de timp scurt sau mediu. Ideea din spatele strategiei de swing trading este de poziționare pe trenduri minore sau intermediare, care se formează pe parcursul a câteva zile până la câteva săptămâni. Strategiile de swing trading funcționează cel mai bine în piețele care evoluează pe trend. Dacă există un trend puternic pe Bitcoin, pe un timeframe mare, oportunitățile de tranzacționare swing pot fi numeroase, iar swing traderii pot profita de fluctuații mai mari ale prețului. În schimb, tranzacționarea swing poate fi mai dificilă pe o piață aflată într-o perioadă de consolidare. Dacă prețul Bitcoin evoluează în lateral, este mai greu sau aproape imposibil să prinzi o schimare majoră a prețului. 

Traderii Bitcoin pe termen scurt vor folosi, de obicei, analiza tehnică pentru a obține idei de tranzacționare. Acțiunea prețului, formațiunile de lumânări japoneze, nivelurile de suport și rezistență și indicatorii tehnici sunt metode și tool-uri foarte frecvent folosite pentru a identifica posibile setup-uri de tranzacționare. Unii dintre cei mai populari indicatori utilizați în swing trading sunt mediile mobile, RSI, MACD, Benzile Bollinger și nivelurile corective Fibonacci.

Cine determină prețul Bitcoin? 

Bitcoin nu este emis de o bancă centrală sau susținut de un guvern; prin urmare, instrumentele de politică monetară, inflația și indicatorii de măsurare ai creșterii economice, care influențează de obicei valoarea unei monede, nu au aplicabilitate în cazul Bitcoin. Bitcoin acționează mai mult ca un activ de refugiu, astfel încât, următorii factori îi pot influența prețul: 

Cererea și oferta

Oferta unui activ joacă un rol esențial în determinarea prețului acestuia. Este probabil ca un activ mai puțin popular să aibă un preț mai mare, în timp ce unul foarte popular poate avea un preț mai mic. Oferta Bitcoin este, în general, foarte mediatizată, deoarece vor fi produse doar 21 de milioane de monede și doar un număr limitat poate fi creat la nivel anual. Protocolul permite crearea de noi monede la o rată fixă, iar această rată este astfel gândită pentru a încetini în timp. 

Rata cu care este creat Bitcoin este redusă aproximativ la fiecare patru ani. Aceasta procedură este cunoscută sub denumirea de Bitcoin Halving, conform căreia numărul de monede oferite ca recompensă pentru minarea cu succes a unui bloc este redus la jumătate. Ultimul Bitcoin Halving a avut loc în mai 2020. 

Bitcoin a atras atenția investitorilor de retail și a celor instituționali, crescându-și cererea prin intermediul acoperirii subiectului în mass-media, a investițiilor „experților” și a proprietarilor de afaceri, care promovează valoarea pe care o are și o va avea Bitcoin. Bitcoin a devenit popular și în țările cu inflație mare și monede devalorizate, cum ar fi Venezuela. În plus, este un activ popular în rândul celor care îl folosesc pentru a transfera sume mari de bani provenite din activități ilicite. 

Asta înseamnă că scăderea ofertei a fost corelată cu o creștere a cererii pentru a determina o creștere a prețului Bitcoin. Cu toate acestea, prețul său încă oscilează în perioade care alternează între boom-uri și crah-uri.  

Costul de minare

Ca și în cazul mărfurilor, costurile de “producție” (minare) joacă un rol esențial în determinarea prețului Bitcoin. Potrivit unor studii, prețul Bitcoin este strâns legat de costul său marginal de minare. 

Pentru Bitcoin, costul de minare este calculat aproximativ ca o sumă a costurilor fixe directe pentru infrastructură și electricitate necesare pentru minarea criptomonedei și un cost indirect legat de nivelul de dificultate asociat algoritmului său. Minarea Bitcoin se face într-o rețea de mineri, care concurează între ei să rezolve un număr criptat - primul miner care reușește acest lucru câștigă o recompensă într-un număr de Bitcoin nou emiși plus orice taxe de tranzacție acumulate de când a fost adăugat ultimul bloc. 

Un cost indirect legat de minarea Bitcoin este nivelul de dificultate al algoritmului său. Nivelurile de dificultate diferite ale algoritmilor Bitcoin pot grăbi sau încetini procesul de producție și pot afecta oferta globală și, odată cu aceasta, prețul. 

Rezolvarea hash-ului pentru a deschide un bloc și a câștiga o recompensă necesită o forță brută sub forma unei puteri de procesare considerabile. În termeni monetari, minerul va trebui să cumpere aparatura necesară procesului de minare. Procesul de minare a Bitcoin implică, de asemenea, facturi costisitoare la energie electrică. Potrivit estimărilor, consumul de energie electrică pentru rețeaua de minare a Bitcoin poate fi uneori mai mare decât cea a unor țări mici. 

Concurența 

Deși Bitcoin este cea mai cunoscută criptomonedă, sute de alte token-uri concurează pentru investiții în dolari. Bitcoin domină tranzacționarea pe piețele de criptomonede, dar dominația sa a scăzut de-a lungul timpului. În urmă cu câțiva ani, Bitcoin reprezenta mai mult de 80% din capitalizarea totală a pieței criptomonedelor. În zilele noastre, această cotă a scăzut la mai puțin de 50%. 

Motivul principal este notorietatea în creștere și capacitățile sporite ale unor monede alternative (altcoins). De exemplu, Ethereum a apărut ca un concurent formidabil al Bitcoin în contextul unui boom al finanțelor descentralizate (DeFi). Investitorii care văd potențialul său în reinventarea infrastructurii financiare moderne au investit în Ether (ETH), criptomoneda folosită dept „gaz” pentru tranzacțiile în rețeaua sa. Ethereum reprezintă aproximativ 20% din capitalizarea totală a pieței crypto. 

 

Noi criptomonede sunt introduse zilnic. CAPEX are o listă deschisă de criptomonede noi care sunt adăugate periodic și disponibile pentru tranzacționare. 

Reglementarea 

Bitcoin a fost lansat în urma unei crize financiare determinate de relaxarea reglementărilor pe piața derivatelor. Criptomoneda în sine rămâne nereglementată câștigându-și reputația pentru ecosistemul său fără limite și reglementări. 

Lipsa statutului de reglementare a Bitcoin are atât beneficii, cât și dezavantaje. Absența reglementărilor înseamnă că poate fi utilizat în mod liber peste granițe și nu este supus acelorași controale impuse de guvern, așa cum se întâmplă în cazul monedelor tradiționale. Cu toate acestea, guvernele și părțile interesate continuă să facă presiuni pentru reglementarea criptomonedei. 

Investitorii influențează, de asemenea, prețurile atunci când devin prea entuziasmați cu privire la acest activ, ceea ce face ca acesta să fie uneori supraevaluat. De asemenea, pot determina scăderea prețului atunci când intră în panică cu privire la posibile scăderi ale prețului. 

Dezvoltarea unui cadru de reglementare este doar o chestiune de timp, iar efectele pe care le va avea asupra prețului Bitcoin sunt relativ necunoscute. De exemplu, în Statele Unite, hotărârile emise de către Securities and Exchange Commission (SEC) privind criptomonedelepot influența prețul Bitcoin. Prețul Bitcoin a crescut la câteva săptămâni după ce SEC a aprobat primul ETF din SUA legat de bitcoin: ProShares Bitcoin Strategy ETF (BITO)

Interdicția impusă de China cu privire la deținerea și tranzacționarea Bitcoin din septembrie 2021 a afectat oferta și cererea pentru această criptomonedă, iar fermele de minare din China au fost forțate să se mute în țări mai permisive. 

Acoperirea mass-media și știrile

În încercarea de a informa investitorii și părțile interesate, media și fluxurile de știri funcționează atât pentru, cât și împotriva prețului Bitcoin. Orice modificare a oricăruia dintre factorii discutați anterior sunt publicate rapid și diseminate maselor. Drept urmare, veștile bune pentru investitorii în criptomonede tind să împingă prețul în sus, în timp ce veștile proaste determină scaderea acestuia.

Este Bitcoin o investiție bună? 

Iată una dintre cele mai frecvente întrebări despre Bitcoin: este Bitcoin o investiție bună? 

Răspunsul real este că nicio investiție nu este în mod inerent „bună” sau „rea”. Depinde în totalitate de apetitul la risc, de strategia de investiție și obiectivele financiare ale fiecărui investitor în parte. Înainte de a considera Bitcoin ca pe o posibilă investiție, ar trebui să îți evaluezi cu atenție propriile obiective și să te gândești ce vrei să robții din activitatea ta de investiții. Vrei să pui bazele unei investiții cu venit pasiv? Vrei să devii un trader cu normă întreagă? Vrei să faci economii pentru când vei ieși la pensie? Răspunsul la aceste întrebări te pot ajuta să-ți dai seama dacă Bitcoin este o opțiune de investiții potrivită pentru tine sau nu.

Una dintre principalele preocupări legate de rețeaua Bitcoin, care folosește consensul proof-of-work, este că tehnologia blockchain consumă multă energie. De asemenea, există mai multă congestie pe măsură ce numărul investitorilor în Bitcoin pe platformă crește, iar taxele asociate cu fiecare tranzacție cresc. Dar există un mecanism alternativ de consens numit "proof of stake”, care se anticipează că va fi lansat de către blockchain-ul rival Ethereum în decursul anului 2022. 

Dacă și Bitcoin ar face trecerea la mecanismul alternativ de consens numit "proof of stake”, asta ar putea ajuta la depășirea unor provocări asociate rețelei. Teoria mecanismului de consens "proof of stake" este ca o dovadă a muncii, dar este mai eficientă din punct de vedere energetic și permite mai multă scalabilitate. Această schimbare poate ajuta blockchain-ul Bitcoin să funcționeze mai bine și să încurajeze potențialii investitori. 

Oricum, Bitcoin este o investiție cu risc ridicat, deoarece este un activ volatil. Asta înseamnă că prețul Bitcoin poate crește sau scădea dramatic într-o perioadă foarte scurtă, chiar și în câteva ore sau zile. 

Similar tuturor criptomonedelor, Bitcoin nu are valoare intrinsecă. Nu este susținut de niciun activ fizic, cum ar fi aurul sau argintul, și nu există un organism de reglementare central care să se asigure că valoarea rămâne stabilă. În plus, valoarea Bitcoin nu este legată de profiturile unei corporații. Prețul Bitcoin depinde de cererea și oferta din piață. Când mai mulți oameni cumpără Bitcoin, prețul va crește. Când sunt mai puțini oameni care cumpără Bitcoin, prețul va scădea. 

Pentru a vă crește veniturile din investiții în Bitcoin, poate fi necesar pui bazele unei abordări tip „timing the market”, care este o strategie de investiții dificilă. Cu toate acestea, există potențial de profit.

Investiții în Bitcoin vs. alte investiții 

Diferențierea investițiilor cărora să le dai curs și pe care să le eviți poate fi un proces foarte confuz. Alegerea ta va decide dacă te bucuri de profituri satisfăcătoare pentru anii următori sau dacă vei avea pierderi. Este imposibil să te uiți la televizor sau să citești un blog de investiții fără să auzi de Bitcoin. Este unul dintre cele mai de actualitate subiecte din lume în acest moment, dar nu este singura opțiune în materie de investiții, ceea ce ridică întrebarea: cum se comportă Bitcoin față de alte vehicule investiționale care pot genera profit? 

Investiții în Bitcoin: 

  • Mulți experți cred că Bitcoin este o bulă, ceea ce înseamnă că este supra-evaluat și s-ar putea prăbuși în orice moment. 
  • Prețul Bitcoin este volatil și predispus la creșteri sau scăderi masive. 
  • Bitcoin este în întregime digital, ceea ce înseamnă că este mai vulnerabil la încălcările de securitate decât un activ tangibil. 

Investiții la bursă: 

  • pe măsură ce economia crește, cresc și câștigurile corporative. Asta pentru că ascensiunea economică creează locuri de muncă, care creează venituri mai mari, iar veniturile mai mari, la rândul lor, cresc vânzările. 
  • Din punct de vedere istoric, pe termen lung acțiunile au generat randamente la nivel anualizat generoase. De exemplu, la 1 ianuarie 2022, randamentul mediu la nivel anual pe ultimii 10 ani pentru S&P 500 era de peste 15%. Acest procent este mai bun decât rata medie anuală a inflației. 
  • Bursa de valori îți permit să-ți vinzi acțiunile în orice moment. Economiștii folosesc termenul de „lichiditate” pentru a evidenția faptul că îți poți transforma acțiunile în numerar rapid și cu costuri relativ reduse.   
  • Acțiunile care acordă dividende oferă investitorilor o modalitate de a fi plătiți în perioadele dificile ale pieței, când profiturile sunt mai greu de realizat.

Concluzii despre Investițiile în Bitcoin 

Bitcoin este cea mai populară criptomonedă, care utilizează un lanț mare de computere interconectate pentru a stoca și a-ți proteja activele digitale. Bitcoin este un activ extrem de volatil, care este predispus la fluctuații mari și rapide ale prețului, ceea ce poate reprezenta o oportunitate pentru randamente mari, sau, pe de altă parte, un risc ridicat. Este esențial să înțelegi cum investești în Bitcoin în mod responsabil înainte de a lua orice decizie. Asigură-te că îți diversifici portofoliul de investiții pentru a te proteja de volatilitatea pieței. 

Când tranzacționezi CFD-uri Bitcoin alături de CAPEX.com, vei descoperi că spread-urile sunt mai mici pentru deschiderea și închiderea tranzacțiilor, dar vei suporta taxele de rollover (swap-urile) pentru pozițiile menținute deschise peste noapte. În oferta noastră de CFD-uri pe acțiuni și fonduri vei găsi multe active care îți pot oferi expunere la Bitcoin și la tehnologia blockchain, printre care și unele dintre cele mai mari companii listate în SUA

Ești pregătit să începi investițiile în Bitcoin & alte active crypto? 

disclaimers_academy

course_share_title

article_rating_title

awful
ok
great
awesome

read_more

Cristian Cochintu
Cristian Cochintu
financial_writer

Cristian Cochintu writes about trading and investing for CAPEX.com. Cristian has more than 15 years of brokerage, freelance, and in-house experience writing for financial institutions and coaching financial writers.